Din cand in cand, orice gospodar isi primeneste casa, scoate de prin cotloane lucrurile ingramadite acolo, scutura vechiturile si se lipseste de cele nefolositoare, varuieste si vopseste, asa incat, de cele mai multe ori, casa, desi aceeasi, pare noua sau oricum innoita.

Cam acelasi lucru se intampla, periodic, si cu publicatiile. Din motive diverse. Incremenirea intr-un format e dovada de inspiratie si tenacitate, dar poate fi si contraproductiva, mai ales in perioade de criza: praful aparent ii poate indeparta pe cititorii noi. Este ceea ce facem, incepand cu acest numar, cu Ziarul de Duminica. Dupa 432 de numere, adica dupa opt ani si jumatate, ziarul isi schimba haina. Aveam de optat intre a modifica formatul si a-l tipari prin aceleasi mijloace clasice, dar cine stie cu ce costuri, si a accepta o modificare radicala. Am ales a doua varianta. E un soc pentru noi, cei care il concepem, va fi, mai mult ca sigur, un soc si pentru dumneavoastra, cititorii, mai ales pentru cei impatimiti, ca mine, de mirosul cernelurilor tipografice si de concretetea matasoasa a hartiei de ziar. Pentru ca socul sa nu fi prea puternic, am mai pastrat aproape doua pagini pe hartia clasica, pagini gazduite cu generozitate de saptamanalul Dupa afaceri. Acolo, cititorul va gasi doar nade spre uluitorul net.

E si un pariu in care ne angajam. De mai multi ani, presa online castiga teren in toata lumea, cu deosebire in tarile cu veche traditie tipografica, dar unde tehnologia moderna fascineaza. Sunt publicatii care au trecut in intregime pe net; sunt publicatii care apar numai pe net; sunt publicatii care s-au revigorat pe net. Pare sa fie tehnica viitorului, oricat de uimit as fi. Cand aveam varsta de acum a fiului meu, care navigheaza pe net, vorbeste prin intermediul computerului cu mai multi prieteni simultan si are acces, daca vrea, la orice informatie