Românii au aflat cu durere că un mare virtuoz al acordeonului, binecunoscutul Marcel Budală, se stingea din viaţă.

În presa centrală un singur anunţ pierdut printre cele mortuare anunţa în termeni destul de seci în România liberă că acordeonistul s-a stins din viaţă.

Budală s-a născut într-o perioadă prolifică muzicii lăutăreşti, în 1926, la Câmpina. În ultimul pătrar al secolului al XIX-lea, acordeonul era deja cunoscut în toate ţinuturile României. Răspunsurile din anii 1884 şi 1885 la Chestionarul lui Bogdan Petriceicu Haşdeu îi atestă existenţa în 20 de localităţi rurale din judeţele din acea vreme, Botoşani, Covurluiu, Iaşi, Neamţu şi Tecuciu din Moldova, Dâmboviţa şi Râmnicul Sărat din Muntenia, Dolj şi Vâlcea din Oltenia, Tulcea din Dobrogea, Făgăraş din Transilvania şi Caraş Severin din Banat. I se spunea "armonică", "armonic", "armoniu" sau "armonie", "muzică de mână sau armonie". Această largă răspândire duce la presupunerea că instrumentul a pătruns mult mai demult în lumea satelor româneşti, fapt remarcabil, ţinând seama că a fost inventat la începutul veacului al XIX-lea, în anul 1822, de Friedrich Buschmann din Berlin. Venirea pe lume a lui Marcel Budală în vremea marilor creaţii lăutăreşti a fost de bun augur pentru acest gen de muzică, dar şi pentru români. Poseda un simţ deosebit, care îi dădea posibilitatea atingerii unui mare grad de virtuozitate la acest intrument, acordeonul. Deci, prin studiu şi o îndelungă practică de acompaniament a stârnit aplauze peste tot unde mergea, câştigând admiraţia celor care îl ascultau.

Chiar şi astăzi, la atâţia ani de la dispariţia sa, există mulţi care îşi amintesc de virtuozitatea cu care interpreta Hora Bucureştilor. Sandu Alexandru, artist instrumentist la Ansamblul Doina al Armatei, actualmente pensionar, deşi nu face parte din aceeaşi generaţie, povesteşte: "Sigur