Convulsiile companiei aeriene naţionale a Italiei par să se apropie de sfârşit. După opt bilanţuri anuale negative şi trei guverne, Alitalia a fost privatizată. Pierderile însumate ale companiei depăşesc şase milarde de euro, dacă e să luăm în considerare doar ultimii 10 ani. Alitalia operează acum patru zboruri pe zi între Roma – Fiumicino şi Bucureşti – Otopeni, unul pe zi între Milano – Malpensa şi Bucureşti – Otopeni şi patru zboruri săptămânal între Roma – Fiumicino şi Cluj.

Alitalia, un zbor lung şi chinuit

Momentul „cheie” pentru Alitalia este considerat atacul teroristic care a dus la prăbuşirea Turnurilor Gemene. După anul 2001, Alitalia nu a mai avut capacitatea de a se repoziţiona pe piaţă, deşi iniţial încercase o alianţă cu KLM.

Pe aripile Alitalia au apăsat de-a lungul timpului câteva greutăţi majore: sindicatele, gestiunea în cheie politică şi încercarea de a transforma aeroportul Milano - Malpensa în cel de-al doilea nod aerian al companiei, după Roma – Fiumicino.

„Noi nu ne vindem ţara” - varianta italiană

Atât timp cât Uniunea Europeană a permis, Italia şi-a ajutat compania naţională cu lichiditaţi, pentru a evita falimentul. După care guvernul Prodi s-a văzut în situaţia ingrată de a intra pe teritoriul foarte periculos al privatizării. Întâmplarea a vrut ca negocierile dintre Air Frace şi Alitalia să coincidă cu campania electorală pentru alegerile anticipate din aprilie 2008.

Berlusconi şi-a ales pe această temă sloganul „Noi nu ne vindem ţara francezilor” şi cu ajutorul obstrucţionismului sindicatelor a împiedicat vânzarea companiei. Oferta Air France prevedea păstrarea autonomiei şi a identităţii mărcii Alitalia şi 1,7 milarde de euro vărsaţi la buget. Cealaltă parte a monedei: 1.600 de concedieri şi desfiinţarea serviciului de transport mărfuri (Cargo) până