La mai bine de şase ani de la fulminantul său debut editorial cu romanul Legături bolnăvicioase (ajuns deja pe piaţa românească la ediţia a II-a, tradus în franceză şi ecranizat cu succes de unul dintre regizorii de top ai noului val, Tudor Giurgiu), Cecilia Ştefănescu îşi dă examenul de maturitate scriitoricească prin publicarea celui de-al doilea roman, Intrarea Soarelui. S-a glosat mult pe tema importanţei celei de-a doua cărţi în destinul unui scriitor. În cazul Ceciliei Ştefănescu miza este cu atât mai mare, cu cât debutul a ridicat ştacheta aşteptărilor la o înălţime, aş spune, nefirească. Singurul caz comparabil în privinţa succesului unei cărţi de debut este, în literatura română a ultimilor ani, cel al lui Filip Florian.

Destinul romanului Legături bolnăvicioase i-a oferit tinerei sale autoare una dintre posibilele chei ale succesului editorial în postmodernitate. Un roman cu potenţial cinematografic, menit să agreseze până la şoc un public mult mai conformist şi tradiţionalist decât ne place să ni-l imaginăm. Să nu ne amăgim, şi romanul Ceciliei Ştefănescu, şi filmul lui Tudor Giurgiu îşi trag succesul la public din reputaţia de a fi scena derulării unor relaţii nefireşti între două colege de facultate. Puţină lume, comentând cartea sau filmul, ar mai găsi multe lucruri de adăugat dincolo de cuvântul "lesbianism". E drept, un cuvânt prohibit în istoria literaturii române, dar mereu dătător de fantasme şi de ispite voyeuriste. Meritul incontestabil al Ceciliei Ştefănescu este acela de a fi deschis, cu eleganţă, aş zice, această uşă interzisă, de a fi redat literaturii (române) un teritoriu vechi de când lumea, dar ţinut sub şapte lacăte de false pudori şi inhibiţii estetice. De aici şocul, impresia de nou absolut, de roman bornă în literatura română şi, implicit, succesul de public şi de critică. Chiar din momentul apariţiei Legături-lor bolnăvi