* În timpul liber, actorul cântă pentru trupele din SUA alături de formaţia sa
După atentatele de la 11 septembrie, starul serialului CSI: New York s-a simţit foarte apropiat de soldaţii americani. Pentru a populariza, în rândul civililor, importanţa acţiunilor armatei pentru soarta SUA, Gary Sinise a pornit pe urmele militarilor. A fost deja de 4 ori în Irak şi Afganistan, precum şi la bazele din Europa, Asia şi Statele Unite. Misiunea sa a luat, apoi, forma unui documentar de o oră, povestit de el însuşi şi difuzat astăzi pe Fox News Channel.
Actorul are legături mai vechi cu armata: în succesul Forret Gump a interpretat un veteran al războiului din Vietnam, Lt. Dan, rol pentru care a fost nominalizat la Oscar. Sinise se teme că acţiunile veteranilor din Irak sau Afganistan vor ajunge să fie ignorate sau uitate, aşa cum s-a întâmplat cu cei care au luptat în Vietnam. Pentru ca asta să nu se întâmple, călătoria sa de 7 zile, din luna iulie a anului trecut, a fost filmată şi transformată în documentarul On the Road In Iraq With Our Troopes and Gary Sinise. Cum Fox News a mai realizat numeroase materiale pe acest subiect, au fost mai mult decât interesaţi să difuzeze şi această producţie.
Gary nu ajută trupele doar prin acest film: formaţia sa, Lt. Dan Band, cântă pentru soldaţii din bazele militare de pe teritoriul SUA, în weekenduri şi în pauzele de filmare la CSI: New York. (D.P.)
* În timpul liber, actorul cântă pentru trupele din SUA alături de formaţia sa
După atentatele de la 11 septembrie, starul serialului CSI: New York s-a simţit foarte apropiat de soldaţii americani. Pentru a populariza, în rândul civililor, importanţa acţiunilor armatei pentru soarta SUA, Gary Sinise a pornit pe urmele militarilor. A fost deja de 4 ori în Irak şi Afganistan, precum şi la bazele din Europa, Asia şi Statele Unite. Misiunea sa a