Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele l-a ghicit din nou pe şeful CSM

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 9 ianuarie 2009 ·

La fel ca şi în urmă cu doi ani, preşedintele a lăsat să se înţeleagă faptul că ştia cine va conduce Consiliul, înainte de alegerea oficială a celor doi şefi. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) i-au ales, ieri, pe cei doi magistraţi care vor conduce instituţia până în 2010. Astfel, judecătorul Virgil Andreieş, fostul preşedinte al Curţii de Apel Cluj, a fost numit preşedinte al Consiliului, în timp ce procurorul Bogdan Licu, de la Parchetul Capitalei, îl va seconda din funcţia de vicepreşedinte.

Noua „gardă“ de la CSM a primit binecuvântarea preşedintelui Traian Băsescu înainte de a fi votată oficial de magistraţi. Prezent la şedinţa Consiliului, şeful statului a repetat episodul din 2007 cu Anton Pandrea, anticipând practic că, după „un mandat eficient al celor două doamne“ (Lidia Bărbulescu şi Graţiana Isac), „să fie la fel de eficient şi un mandat în care vor fi numai bărbaţi de data aceasta“. „Dacă veţi decide, sigur“, a completat Băsescu, după ce redusese deja la minimum şansele unor eventuale candidate la funcţia de preşedinte al instituţiei.

Critici pe bandă rulantă

Înainte însă să instituie noua ordine la CSM, şeful statului şi-a făcut planul anual de critici şi avertismente. Primul reproş - „abuzul de putere“ al instanţelor care, prin hotărâri judecătoreşti, „au dublat aproape salariile magistraţilor pe o ordonanţă care nu mai era în vigoare“. „Mâine, poimâine o să daţi o hotărâre judecătorească prin care se stabileşte cine e ministru sau bugetul de stat“, s-a zburlit Băsescu la membrii Consiliului, avertizând că „e o ingerinţă a puterii judecă toreşti în puterea executivă şi legislativă, care va reacţiona“.

Preşedintele a dat, ca semnal, şi un exemplu de „reacţie“ a guvernului al cărui mesager s-a declarat. „Se dau bani atâţia câţi sunt şi nu câţi sun

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 26 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 39 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 3 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°