Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani pentru IMM-uri

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 10 ianuarie 2009 ·

Firmele cu mai puţin de 250 de angajaţi, o cifră de afaceri sub 50 de milioane de euro şi cu un sold al bilanţului contabil mai mic de 43 de milioane de euro pot accesa facilitatea pentru IMM-uri a Băncii Europene de Investiţii (BEI), condiţiile de finanţare fiind negociate individual, au anunţat ieri Finanţele. Facilitatea BEI pentru IMM-uri constă într-o linie de credit acordată către o instituţie financiară sau bancară care să subîmprumute capitalul obţinut de la Banca Europeană de Investiţii către IMM-uri, în vederea finanţării de proiecte aferente acestui sector, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice . „Plafonul de finanţare pentru împrumutul BEI nu trebuie să depăşească 50% din cota pe termen mediu şi lung de împrumuturi pentru IMM a intermediarului financiar, iar acesta din urmă trebuie să acorde IMM-ului împrumuturi de cel puţin dublul valorii împrumutului BEI. Condiţiile de finanţare sunt negociate cu fiecare instituţie financiară, nefiind stabilit un preţ standard“, se arată în comunicatul ministerului. De obicei, BEI nu percepe un comision de aranjament sau angajament, însă, în cazul în care nu există trageri într-un interval de trei luni de la semnarea documentaţiei legale, se percepe un comision de 0,3% pe an la suma nefolosită. BEI limitează expunerea negarantată a finanţării acordate la 5% din totalul pasivelor. Rata finală a dobânzii percepute de BEI pentru această facilitate se stabileşte în funcţie de solvabilitatea debitorului, maturitatea facilităţii, garanţiile oferite, precum şi expunerea la riscuri a debitorului, mai arată datele Finanţelor. Perioada dintre momentul depunerii solicitării de accesare a facilităţii şi accesarea efectivă a acesteia este de regulă de patru luni. Alte informaţii privind documentele necesare pentru accesarea facilităţii BEI pentru IMM-uri pot fi obţinute de pe pagina oficială de internet a BEI, respectiv

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate EXIT-POLL alegeri prezidențiale 2025. La ora 21.00 aflăm cine sunt candidații care merg în turul II

Adevarul acum 18 minute
Primele rezultate EXIT-POLL la turul I al alegerilor prezidențiale 2025 vor fi publicate la ora 21.00, la închiderea urnelor de vot, pe adevărul.ro. Biroul Electoral Central (BEC) a acreditat trei case de sondare pentru a culege date în timp real în

Ministerul de Interne respinge informațiile referitoare la un posibil atac cibernic asupra site-ului său

Ziua Constanta acum 47 minute
În cursul zilei de astăzi, 4 mai 2025, zi în care are loc primul tur al alegerilor prezidențiale 2025, în presă au apărut informații referitoare la un posibil atac cibernetic asupra mai multor site-uri aparținând instituții din România, printre care

Incidente în ziua votului. Un bărbat e cercetat după ce a rupt buletinul de vot, un altul a fost amendat că a sunat abuziv la 112

HotNews acum 46 minute
Ministerul de Interne anunţă că de la deschiderea secţiilor de votare au fost primite cinci sesizări privind presupuse nereguli în procesul de votare. În municipiul Constanța, un cetățean cu domiciliul în România a apelat numărul unic de urgență 112

Alegeri prezidențiale 2025. Klaus Iohannis: De data aceasta alegerile trebuie să se desfășoare fără influențe din afara României

HotNews acum o ora
Klaus Iohannis a votat, duminică, la Sibiu, la primul tur al alegerilor prezidențiale 2025. Iohannis este primul președinte din istoria României care a demisionat în fața unei posibile suspendări din funcție, după ce Curtea Constituțională îi prelun

Alegeri prezidențiale 2025: Elena Lasconi: Am votat cu credința că nu ne vor mai face planurile cei din sistem

HotNews acum 2 ore
Elena Lasconi a votat și ea, duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale 2025, spunând că a făcut-o „cu credința că hoții și corupții vor ajunge la pușcărie”. Candidata USR la prezidențiale a votat la o secție din București, alături de soțul

VIDEO Alegeri prezidențiale 2025. Anamaria Gavrilă a votat „pentru ca românii să primească înapoi votul lor și alegerea lor”

HotNews acum 28 minute
Deputata Anamaria Gavrilă, liderul POT, a declarat că a votat duminică la alegerile prezidențiale „multă speranță în suflet” și consideră că „oameni noi vor lua în mâini această țară și vom face și dreptate pentru români și vom ridica România acolo

Alegeri prezidențiale 2025. John-Ion Banu-Muscel: „Cetățenii României au nevoie de o schimbare. Să fim iubiți și de Dumnezeu ocrotiți!”

HotNews acum o ora
John-Ion Banu-Muscel, candidat la alegerile prezidențiale, a votat duminică „pentru o schimbare” și consideră că „trebuie să dăm o voce poporului și trebuie să o și urmăm”. Candidatul independent a votat în București. „Am venit pentru o schimbare. E

Președintele unei secții de votare din Timișoara a fost ridicat de poliție pentru racolarea unui băiat de 15 ani

Libertatea acum 2 ore
Un profesor la un liceu din Timişoara, în vârstă de 44 de ani, care duminică îndeplinea funcţia de preşedinte al unei secţii de votare, a fost reținut de polițiști sâmbătă seară, după ce a racolat un băiat de 15 ani, în scopuri sexuale.

Emil Boc: „Am votat cu un președinte care are o voce echilibrată într-o lume tot mai divizată”

Gandul acum o ora
După ce a ieșit de la vot, Emil Boc a ieșit la declarații. El a spus că a votat cu un președinte care are o voce echilibrată într-o lume tot mai divizată. „Sunt poate cele mai importante alegeri, după 1990 când se stabilește din nou direcția țării,

VIDEO Diana Șoșoacă a scris pe buletinul de vot numele lui Corneliu Zelea Codreanu și Nicolae Ceaușescu: „La alegeri ilegale și neconstituționale, nu pot să votez decât la vedere”

HotNews acum o ora
Eurodeputata Diana Șoșoacă, liderul SOS România, s-a prezentat în secția de vot, duminică, dar i-a criticat pe candidații înscriși la aceste alegeri prezidențiale „ilegale și neconstituționale” și a scris pe buletinul de vot, printre altele, numele

Vremea

București
acum

27°
dum.

12°/28°
lun.

14°/27°
mar.

12°/23°
mie.

14°/18°
Iasi
acum

26°
dum.

11°/27°
lun.

11°/23°
mar.

10°/16°
mie.

11°/13°
Constanta
acum

21°
dum.

9°/23°
lun.

9°/19°
mar.

14°/16°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/27°
lun.

12°/20°
mar.

10°/18°
mie.

10°/13°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/25°
lun.

10°/22°
mar.

10°/18°
mie.

10°/14°