De astă dată, e serios şi se referă la România: câteva publicaţii de hârtie se mută integral pe internet, ca efect al crizei, dar şi fiindcă apele s-ar fi limpezit oricum.

Zvonurile cu privire la mari cotidiene circulă şi ele alarmant. Care sunt riscurile unor asemenea operaţiuni şi cum arată viitorul din punctul de vedere al cititorului?

Interpretate ca anunţuri deghizate de închidere, informaţiile au venit mai ales dinspre grupul media cu cea mai mare cifră de afaceri din România, MediaPro. A fost vorba de săptămânale locale ca „Sibianul“, dar şi de titluri de sine stătătoare precum „Descoperă“, respectabil lunar autohton de ştiinţă, sau „Ziarul de duminică“, suplimentul un pic prăfuit, dar iubit al „Ziarului financiar“. MediaPro a redus însă cu promptitudine şi un număr de oameni de la staţiile locale ale Pro TV-ului şi e limpede pentru oricine cunoaşte cât de cât businessul numit presă că nu e vorba de un grup media aflat pe butuci. Ci, dimpotrivă, de profituri foarte mari şi în cifră absolută, şi ca margine.

Aşa stând lucrurile, trebuie să ne reamintim că nu tot ce trece pe internet se închide, iar austeritatea dictată de criză înseamnă şi un mediu concurenţial, care stimulează editorii site-urilor să pună pe ecranul cititorului un conţinut cât mai bine organizat. Şi nu doar pe ei.

Site-urile de informaţie au o singură problemă: peste costurile mici, date de lipsa hârtiei şi a tiparului din reţeta de publishing, se suprapun veniturile şi ele reduse, din piaţa de reclamă de tip banner. Asta înseamnă că producătorii electronici pot plăti mai puţin angajaţi decât marile ziare: unul dintre cele mai populare site-uri de ştiri independente din România are în jur de 40 de angajaţi permanenţi, în timp ce jurnaliştii marilor cotidiene pot ajunge la 100 până la 300 pe titlu. De aici reiese că, inevitabil, site-urile de c