Gruparea din urbea lui Bacovia nu a făcut niciodată parte din categoria cluburilor cu greutate din fotbalul românesc. Nici în anii ’80, când renumita Şcoală de Fotbal din localitate o alimenta cu destui jucători de calitate, iar acum cu atât mai puţin, fostul Sport Club Bacău zbătându-se în mediocritatea ligii secunde şi fiind ameninţată cu o retrogradare istorică în eşalonul al treilea.
Totuşi, campionate la rând ale Diviziei A "galben-verzii" le-au încheiat pe un loc călduţ, la mijlocul clasamentului. Bacăul începea anul 1989 de pe locul 15, după un tur nu tocmai reuşit.
Cu ce a fost diferit însă acel sezon faţă de altele dinainte cel puţin pentru o parte dintre componenţii SC Bacău? Îşi aminteşte Petre Grigoraş, jucător aflat sub comanda antrenorului Nicolae Vătafu. "La începutul lui 1989, nici prin cap nu-mi trecea câte lucruri bune o să mi se întâmple! Ne-am reunit la Slănic Moldova, a fost prima şi ultima mea pregătire de iarnă cu SC Bacău. Nimic ieşit din comun pentru mine însă, pentru că şi cu Aripile Bacău, echipă de la care venisem la Sport Club, tot la Slănic mergeam. E drept, la Sport Club erau jucători mult mai valoroşi decât la Aripile, de la ei aveam ceva de învăţat chiar şi la o miuţă."
Grigoraş abia ce începuse să dea din "aripi" în fotbalul mare. "Jucasem la Aripile Bacău, cu care reuşisem promovarea din «C» în «B», iar eu dădusem 25 de goluri. Mai avusesem în urmă cu un an şansa de a veni la SC Bacău, dar atunci am refuzat, am plecat după două zile. Eram un neştiutor, nu aveam habar ce înseamnă performanţa şi nu am fost aşa de încântat nici de atmosfera pe care o găsisem", a rememorat actualul tehnician al Oţelului, care a continuat: "În primele două-trei etape nu am prea jucat. Chiar şi aşa, cu Dinamo am avut o bară, iar în meciul cu ASA Târgu-Mureş m-am evidenţiat şi mai mult, am jucat de prin minutul
