Cătălin nu visa ce va face peste un an sau doi. Nu şi-a propus niciodată să cucerească lumea. Mereu şi-a dorit lucruri simple. Să poată merge la şcoală. Să fie înconjurat de prieteni. Să aibă o copilărie frumoasă, lipsită de griji. Nu s-a temut nicicând că ziua de mâine ar putea să nu mai apară. Deşi atacate de boală, visele sale au rămas aceleaşi. Pentru a le îndeplini însă, Cătălin are nevoie de ajutorul nostru.

După multă vreme, a râs cu toată inima. A privit spre viitor cu încredere. Şi-a îmbrăţişat colegii veniţi la 12 noaptea să păşească alături de el în noul an, s-a sprijinit pe umerii lor când muzica a început să le-mpresoare inimile, a povestit cu ei până la apariţia zorilor. De Revelion a uitat puţin de boală. De suferinţa pe care o are de luni întregi. De chinul care a făcut să-i cadă părul, să nu mai aibă strop de vlagă în organism. Cătălin are 17 ani. În urmă cu câteva luni, medicii i-au dat vestea cutremurătoare: suferea de leucemie acută mieloblastică.

PRECEDENT CE DĂ ÎNCREDERE

Vocea mamei se aude stins. De prin luna mai anul trecut, Dumnezeu a încercat mult familia Micu. Mama a observat cum lui Cătălin îi dispărea pe zi ce trece roşeaţa din obraji, iar oboseala îl determina tot mai des să stea în pat. Nu s-a îngrijorat prea tare. Tocmai ce trecuse iarna, iar fiul ei cel mare ieşise din ea cu roşu în gât şi-un pic de răceală de care credea că o să scape repede. În numai câteva zile însă, la gât i-au apărut ganglioni, iar mâinile şi picioarele i s-au îngreunat atât de rău, că nu şi le mai putea mişca. Doctorii din Bârlad au pus totul pe seama unei anemii uşoare. Degeaba Cătălin a urmat sfaturile medicului de familie, a înghiţit vitamine, s-a odihnit cât a putut de mult, starea sa nu se îmbunătăţea cu nimic. Dimpotrivă. Analizele pe care le-a făcut la spitalul din Bârlad, care au arătat un număr scăzut de trombocite, i-au determi