La mijlocul lunii trecute, astronomii au prezentat rezultatele unui studiu în timpul căruia a fost analizată în premieră o gaură neagră de dimensiuni gigantice.
Ajutaţi de un instrument ultraperformant – Very Large Telescope (VLT), aparţinând Observatorului European Austral (ESO) – şi de două "lupe" naturale – o galaxie şi un grup de stele –, oamenii de ştiinţă europeni şi americani au studiat îndeaproape aşa-numita "Cruce a lui Einstein", o iluzie optică cosmică formată din patru reprezentări ale unei singure surse luminoase – un quasar, informează Mediafax.
MACRO ŞI MICROLUPE. Potrivit website-ului www.eso.org, cele patru reprezentări au rezultat din efectul de "lentilă gravitaţională" (fenomen cunoscut şi sub numele de "macrolentilă" sau "lentilă cosmică" şi prevăzut de Albert Einstein în faimoasa sa teorie a relativităţii generale), produsă de o galaxie aflată în apropiere. Quasarul, sursa de lumină din "Crucea lui Einstein", se află la aproximativ zece miliarde de ani-lumină depărtare de Terra, iar galaxia care emite "lentila gravitaţională" – la o distanţă de zece ori mai mică faţă de Terra.
Acest fenomen în care o galaxie joacă rolul de "lupă" cosmică sau de telescop natural este utilizat de cercetători pentru a observa obiectele la distanţă, care, de altfel, nu ar putea fi identificate cu telescoapele aflate astăzi în dotarea omenirii. "Am obţinut cele mai exacte detalii prin combinarea fenomenului de amplificare naturală cu datele adunate de la un telescop puternic", a declarat Frederic Courbin, şeful programului care studiază "Crucea lui Einstein", din cadrul ESO. El a precizat totodată că oamenii de ştiinţă au fost ajutaţi şi de aşa-numitele "microlentile", adică stelele din interiorul acelei galaxii, care au servit drept "mici lupe".
STUDIU. Echipa de cercetători a analizat părţile interioare