Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), a anulat procedura de licitaţie pentru atribuirea contractului „Servicii de consultanţă pentru realizarea şi implementarea Sistemului Integrat pentru Securitatea Frontierei de Stat a României“.
Purtătorul de cuvânt al IGPF, Fabian Bădilă, a confirmat anularea procedurii de către Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), precizând că reprezentanţii firmelor câştigătoare (consorţiul israelian Sysconet/ Tadsec) au atacat această hotărâre la Curtea de Apel Bucureşti. Prin decizia CNSC s-a blocat, practic, accesul companiilor din Israel la informaţiile clasificate din „Anexele de securitate“ ale contractului de securizare a graniţelor.
În decembrie 2008, EVZ a dezvăluit că MAI a atribuit ilegal serviciul de consultanţă pentru securizarea frontierelor României unui consorţiu israelian care are puternice legături de afaceri cu EADS. Grupul franco-german echipează cu sisteme de control şi monitorizare graniţele româneşti şi, implicit, ale UE.
Consultantul israelian n-ar fi trebuit să aibă absolut nicio conexiune cu EADS, pentru a putea superviza obiectiv investiţia strategică naţională. Însă exact condiţia principală nu s-a respectat: consorţiul israelian Sysconet/Tadsec, desemnat drept consultant de MAI în urma unei licitaţii suspecte, are interese comune cu grupul EADS, în afaceri colaterale cu tehnică de securitate. Mai mult, israelienii nu sunt, deocamdată, certificaţi de statul român pentru accesarea informaţiilor clasificate.
Consultantul trebuie să decidă modul în care se vor cheltui cele 524 de milioane de euro destinate securizării frontierelor, aceasta fiind valoarea contractului încheiat între statul român şi EADS. La rândul lor, firmele israeliene ar fi trebuit să încaseze, în schimbul c