Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Micii meşteri mari: Amatorii de filatelie se laudă cu ce n-au

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 10 ianuarie 2009 ·

Pentru pionierii României, prima lună a lui 1989 (ca de altfel prima lună a fiecărui an) înseamnă înce­putul unui nou şi interesant tri­mestru la şcoală. E un ianuarie întunecos la vreme, dar senin la suflet, căci pasionaţii clubului de filatelie ai Şcolii generale nr. 57 din Bucureşti, clasa a VIII-a B, aşteaptă cu vibraţie-n suflet să se întâlnească pentru un nou schimb de timbre. Dar numai la sfârşitul orelor, când vor fi asistat cu maximum de inte­res şi seriozitate la toate materiile!

Primele zile de şcoală sunt întotdeauna mai lejere, aşa că Simona abia aşteaptă să-şi împărtăşească noile achiziţii filatelice cu colegul ei, Costel, care, pe lângă pasiunea fila­teliei, o împăr­tăşeşte şi pe cea a fotbalului de performanţă. Florentina nu se lasă mai prejos. Pasiunea ei pentru filatelie datează de mai puţi­nă vreme (abia de la sfârşitul clasei a şaptea), aşa că ea se simte uşor marginalizată. Dar, cu ajutorul prie­tenei şi colegei ei de bancă, Maria, cele două fete se vor integra în cele din urmă în elita filateliştilor din clasa a VIII-a B.

Ora de franceză terminată, copiii îşi fac bagajele şi eliberează clasa pentru cei mici, care vin după ei. E abia ora 14, aşa că au destul de mult timp liber, atât pentru schimbul de timbre, cât şi pentru făcutul te­melor. Pentru că ei sunt foarte se­rioşi şi niciodată nu se duc la şcoală fără teme făcute! Mai puţin colegul Sima Alexandru, care nu doar că e ruşinea clasei, dar e şi repetentul ei, deoarece nu vine la şcoală niciodată, nu ştie nimic, nu-l duce capul, fură bani, fumează, înjură şi ameninţă copiii cu pumnul. Cum colegul Sima Ale­xandru oricum nu e la şcoală, toţi copiii sunt relaxaţi. În faţa blo­cului Florentinei sunt nişte bănci mai de Doam­ne-ajută. Aici decid copiii să se întâlnească pentru a-şi împărtăşi pasiunea pentru timbre. Simona are un timbru nou-nouţ cu Regina An­gliei, la

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum o ora
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

Cod portocaliu de caniculă în vestul țării. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Press Alert acum o ora
Meteorologii au emis noi coduri galben și portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge și până la 37 de grade Celsius și vor fi nopți tropicale. Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum 57 minute
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

UPDATE - Soldat american, condamnat la aproape patru ani de închisoare în Rusia / Ar fi furat 113 dolari de la iubita sa pe care ar fi ameninţat-o cu moartea

News.ro acum 59 minute
Un soldat american, acuzat de furt şi ameninţări cu moartea adresate iubitei sale, a fost condamnat la aproape 4 ani de închisoare în Rusia, transmite Reuters. UPDATE: Potrivit Reuters, soldatul a fost găsit vinovat de un tribunal rus de furtul a 11

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum 20 minute
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Consilierii de probațiune, protest la Guvern. Nu și-au primit integral salariile de la începutul anului

Ziare.com acum o ora
Consilierii de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, fiind programată pichetarea Guvernului, dar şi un marş către Ministerul Justiţiei, Angajaţii reclamă că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului şi anunţă şi forme extre

Tragedie la Cluj: o întreagă familie a fost găsită fără suflare lângă piscina din curtea casei. Ce s-a întâmplat

Adevarul acum 37 minute
O întreagă familie, formată din trei membri, a fost găsită fără viață în curtea casei lor, într-o pădure din Colonia Sopor, Cluj. Oamenii zăceau în costume de baie, lângă piscina gonflabilă.

Liderii coaliţiei stabilesc astăzi data alegerilor prezidenţiale. Care sunt variantele propuse de cele două formaţiuni

Mediafax acum 49 minute
Liderii PSD şi PNL vor stabili miercuri, într-o şedinţă a coaliţiei, data alegerilor prezidenţiale. Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârşit de an, în noiembrie-decembrie. Alegerile locale şi europarlamentare, spunea luni Nicolae Ci

Justin Timberlake, arestat! Megastarul a fost prins băut la volan, în New York

Cancan acum o ora
Justin Timberlake are probleme cu legea! Megastarul a fost arestat, după ce a fost prins băut la volan. Incidentul neplăcut a avut loc luni, 17 iunie 2024. Apropiații artistului sar, însă, în apărarea lui! Justin Timberlake a ieșit luni seară în ora

Horoscop pentru miercuri, 19 iunie 2024. Energia vitală este scăzută pentru unii nativi ai zodiacului

Ziua Constanta acum o ora
Berbec In prima parte a zilei sunt momente bune pentru a te ocupa de bani și bunuri comune cu alții. Achită facturi sau datorii restante, ocupă-te, în funcție de caz, de relația cu instituțiile financiare sau stai de vorbă cu cei dragi pe seama ch

Vremea

București
acum

25°
mie.

23°/36°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

24°
mie.

19°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

18°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°