Guvernul Boc a pornit la drum sub deviza economisirii banului public. Perfect legitima si salutara intentia, mai ales intr-o tara in care bugetul a fost mereu pradat si cu atat mai mult intr-o perioada de criza. Si printre primele zone vizate s-a numarat salarizarea in domeniul bugetar.
Asa a iesit chiar din prima sedinta de Guvern reglementarea care plafoneaza salariile directorilor de agentii si companii din subordinea guvernului. In aceeasi linie, in chiar ziua preluarii mandatului la ministerul Transporturilor, Radu Berceanu si-a demis toti directorii pe motiv de salarii "nesimtite". Trecand peste populismul evident, daca nu chiar gretos, al acestor decizii sa vedem ce s-a ales din ele.
In prima faza, managerii cu salarii amputate au cam inceput sa se retraga lasand locul celor pentru care fusesera rezervate posturile. Unii au plecat in mediul privat, altii insa, au ramas in exact aceleasi institutii de stat, pe functii ceva mai mici, dar foarte bine remunerate, comparative chiar cu fostul salariu de manager, insa de aceasta data in baza unui contract de munca, nu de mandat.
S-a ajuns astfel ca noii mangeri sa aiba salarii mai mici decat subordonatii lor. 'Lasa ca vom umbla si la lefurile lor!', au promis atunci guvernanatii, oripilati de faptul ca un sofer intr-o agentie guvernamentala are un salariu de peste 3.000 de lei. Ba chiar asupra unor sefi de mari institutii publice au inceput presiuni pentru miscorarea salariilor angajatilor.
Aceasta intentie arata fie ca guvernul duce populismul dincolo de orice limite, fie ca nu intelege mare lucru din legislatia muncii. Un contract de munca in vigoare si legal nu poate fi modificat unilateral de catre angajator decat in situatii speciale, expres prevazute de Codul Muncii. Daca soferul cu 3.000 de lei leafa nu semneaza cu manuta lui ca accepta mai putini bani, nimeni nu
