În timp ce agenţiile spaţiale internaţionale caută să îşi trimită cât mai repede un reprezentant pe orbită, un cercetător de la Agenţia Spaţială Română pune în discuţie problema proprietăţii astrului selenar.
Cursa pentru cucerirea spaţiului dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică este departe de a fi terminată. De data aceasta însă, nu mai este vorba de eternul duel dintre americani şi ruşi. Şi alte ţări încep să îşi facă simţită prezenţa. Ultima sosită este India, care la jumătatea lunii noiembrie a sărbătorit aterizarea pe Lună a unei sonde în culorile naţionale. În următorii doi ani, Chandrayaan 1 va crea o hartă tridimensională a Lunii şi va cerceta existenţa gheţii pe solul lunar cu ajutorul unor instrumente construite în India, SUA, Marea Britanie şi Germania. În plus, India intenţionează ca în cel mai scurt timp posibil să îşi trimită şi un astronaut în spaţiu, urmând astfel exemplul Statelor Unite şi al Chinei. De altfel, exceptând cele două superputeri spaţiale, SUA şi Rusia, zeci de alte ţări şi-au trimis deja reprezentanţii în spaţiu la bordul zborurilor americane, sovietice şi apoi ruse. În 2003, China a trimis primul său „taikonaut“ în spaţiu.
Popoare în spaţiu
De la 12 aprilie 1961, data primului zbor în spaţiu al cosmonautului sovietic Iuri Gagarin, până la sfârşitul anilor '70, lupta pentru cucerirea spaţiului era rezervată exclusiv astronauţilor americani şi cosmonauţilor sovietici. Abia în martie 1978 cosmonautul cehoslovac Vladimir Remek a întreprins o călătorie de o săptămână la bordul unei navete sovietice Soiuz. După cinci ani, Statele Unite, iniţial nu prea dornice să accepte străini la bord, l-au invitat pe fizicianul vest-german Ulf Marbold la un zbor al NASA, în noiembrie 1983. Până atunci, sovieticii trimiseseră deja în spaţiu 11 reprezentanţi ai altor ţări, printre care polonezul Miroslav Hermanszewski
