Producătorii autohtoni lucrează pentru export, magazinele româneşti vând din import
Occidentalii preferă fructele şi legumele organice proaspete, românii abia le cumpără congelate sau confiate
Produsele organice intră cu greu în meniul zilnic al consumatorilor, principala cauză fiind preţul piperat şi faptul că se găsesc numai în locaţii speciale, se arată într-un studiu al unei companii de distribuţie. Considerate acum câţiva ani o categorie de nişă pe piaţa alimentară, produsele organice au devenit o afacere mondială de câteva miliarde de dolari. Dacă în România cele mai multe produse sunt din import, ţările comunitare se bazează în primul rând pe producţia autohtonă. State ca Germania sau Marea Britanie au investit milioane de euro în agricultura ecologică, fermierii au primit subvenţii consistente de la stat, iar consumatorii au conştientizat tot mai mult efectele benefice ale acestor produse.
La noi, agricultura ecologică nu a ajuns nici măcar la nivelul de nişă, ci este mai mult o curiozitate sau o ambiţie costisitoare a unor producători mici. Aceştia plantează puţin, iar recolta o trimit la export, pentru că distribuţia produselor organice autohtone este ca şi inexistentă. Agricultorii ecologici au parteneriate cu companii de profil din statele europene, astfel încât tot ceea ce produc merge peste graniţe ca şi cum ar lucra pentru acestea. Deşi la nivel mondial se constată că aproape o treime dintre consumatori au încercat cel puţin un produs ecologic, piaţa este neuniformă şi în continuă mişcare.
Importăm produse cu valabilitate îndelungată
De exemplu, în SUA, cele mai consumate produse organice sunt fructele şi legumele proaspete, pe piaţa UE se găsesc mai dificil, iar în România deloc. La noi se fac importuri de produse organice care pot fi păstrate o perioadă mai mare de timp: biscuiţi, ceai, ulei, paste, fructe ş