Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orologiul din care trăgeau teroriştii

Publicat in Jurnalul, duminică 11 ianuarie 2009 ·

Dumitru Mardare şi Vasile Torbă, tractorişti la SMA Malu, se distrează pe rupte cântărind pe bascula din curtea CAP-ului o găină.

*

AVIOANELE NATO

Întregul Măcicheşti a fost cât pe-aci să rămână surd din cauza avioanelor NATO. Se desfăşura deasupra satului un exerciţiu aerian al Alianţei cu participarea avioanelor de luptă ruseşti. Potrivit planului întocmit de Cartierul General, forţele NATO urmau să înfrunte atacul unui stat inamic, pe care hârtiile oficiale nu-l numeau din motive lesne de-nţeles. Navele de luptă erau invizibile şi, mai ales, tăcute. Cu toate acestea, bătrânii susţineau că un zgomot asurzitor le sparge timpanele. O comisie de la Cartierul General sosi în sat cu elicopterul, dând curs unei plângeri colective montate de primarul Vasile Cristea, care spera să vâre apă în localitate cu banii primiţi drept despăgubire. După cercetări minuţioase, la care participară medici militari înzestraţi cu aparate de sesizare a ultrasunetelor, se ajunse la concluzia că bătrânii aveau dreptate. Avioanele emiteau un zgomot infernal pe o frecvenţă aparte, care nu putea fi reperată de avioanele inamice. Numai că bătrânii din sat prindeau cu urechile lor clăpăuge acest zgomot. Ei – susţinea Raportul comisiei de anchetă – şi câinii în călduri, care-şi modifică frecvenţele normale în astfel de perioade tocmai pentru a repera sunetele speciale emise de căţea.

*

ÎN MAXI-TAXI

Microbuzul tremură din toate încheieturile. Pe străzile cu piatră cubică îndeosebi ai impresia că, dintr-o clipă într-alta, caroseria se va desface în bucăţi. Uşile vor zbura pe trotuare, acoperişul va luneca jos, pe carosabil, ca o plăcintă, iar roţile o vor lua drept înainte. Una dintre ele se va izbi zdravăn de un arbust şi, liniştită, se va culca în adâncitura rigolei. La câte-o frână mai bruscă se desprinde din tavan becul de veghe, bălăbănindu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 34 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°