Principalul coordonator de programe TV dinainte de 1990, Elena Ceauşescu, instituise la un moment dat o interdicţie fără echivoc.

„Să nu mai aud melodii cu mers la alta“, somase ea lumea divertismentului naţional. Compozitorii şi textierii s-au supus fără crâcnire, iar atrac- ţia, iubirea şi pasiunea s-au văzut cantonate în arealul domestic. Amoruri nepermise? Aş. Călcat strâmb? Nici vorbă. Fior adulterin? Vezi să nu. Totul se petrecea regulamentar, conform Codului Familiei. Ea şi el se iubeau disciplinat, cu asigurarea sporului demografic, cuscrii binecuvântau înţelept, toată lumea se servea cu linguriţa din chiseaua dulceţii comuniste. Fără strop de imbroglio sau aventură extraconjugală.

Ca peste tot, după 1990 schimbarea a lovit şi aici. Dornic să i se restituie tot ceea ce-i fusese refuzat de cenzură, românul a bătut din picior şi a poftit iubire clandestină, cu garnitură de scandal. Ca la un semn, realizatorii de emisiuni TV au descoperit reţeta amantlâcului la televizor: consum cerebral minim, promiscuitate în parametrii impuşi de isteria tranziţiei, vânzare garantată. Pusul poalelor în cap şi uitatul peste gard, două dintre sporturile de interes naţional, au fixat în faţa televizorului o populaţie fascinată de păruieli, bătăi cu poşeta şi sudălmi birjăreşti. Pe afişul spectacolelor, menajeria aşteptată: încornoraţi cu scuipatul pregătit, fufe nevrotice, găligani tatuaţi te miri pe unde, vampe reciclate în tractiruri şi alte subproduse ale laboratoarelor TV.

Cum şade bine în condiţii de piaţă liberă, acest junk food vizual n-a rămas în proprietatea unui singur post TV. Începutul a fost făcut de Prima TV cu „Trădaţi în dragoste“, dar n-a trecut mult şi febra amantlâcului a cuprins şi alte canale. În prezent, Antena 1 poluează atmosfera cu „Test de fidelitate“, Naţional TV emite o noxă cu titlul „Iubire interzisă“ şi până şi p