A rămas fără tată când avea doar câţiva anişori. Iar după ce Zavaidoc n-a mai fost a trecut prin numeroase greutăţi. Le-a înfruntat împreună cu mama sa.
Este vorba despre Constanţa Zavaidoc sau Puşa, cum i se spune după numele de alint, pentru că semăna cu o păpuşă când era mică. Este primul copil al marelui rapsod, care a venit pe lume în seara de 9 noiembrie 1940. În aceeaşi noapte, devastatorul cutremur de 7,6 grade pe scara Richter zgâlţâia Bucureştii din ţâţâni. “Am avut un frate care e născut aici, la Piteşti, ca şi tatăl meu, în 1942, 26 ianuarie...”, face Puşa Teodorescu precizarea, probabil, pentru că am întâlnit-o la Piteşti, unde era invitată de onoare a festivalului care poartă numele părintelui său: Zavaidoc. “Eu sunt la Bucureşti născută, în 1940, 9 noiembrie, în noaptea cutremurului mare. M-am născut la Maternitatea Steaua de la Calea Griviţei (actualmente Spitalul Clinic de Urgenţă de chirurgie plastică reconstructivă şi arsuri – n.n). Atunci era particulară. Mama a născut foarte greu. Avea 29 de ani, era la prima naştere, eu am avut cinci kilograme... Nici n-am fost dorită... Mama era gravidă cu mine-n şapte luni când s-a dus cu tata şi s-au cununat civil. M-am născut pe la ora opt seara, iar la ora 3:30 a fost cutremurul care a făcut prăpăd. Atunci tata a sărit şi m-a luat în braţe. Îmi povestea mama că tata venea încărcat cu cartoane de prăjituri, pentru tot personalul sanitar... Pe mine m-a botezat sora mamei. Trebuia să mă boteze o verişoară primară a mamei, al cărei tată era şeful muzicii militare, căpitanul Pascu. Fata lui, tanti Lenuţa Pascu, era căsătorită cu un avocat. Când m-am născut eu, tatăl meu a spus: «Botezul fetei mele e nunta mea. Nimeni nu pune nici un ban», pentru că tatăl meu nu a fost mire la biserică. Tanti Lenuţa a spus: «Vă botezăm noi fata, dar vrem un botez modest». Dar el n-a vrut. A făcut un botez ca o n
