În urmă cu vreo doi-trei ani, ştirile făceau multă vîlvă în jurul portarului unei societăţii comerciale din Vadu Oii (dacă-mi aduc bine aminte), care era simultan şi secretară, şi director general în respectiva instituţie, prezentîndu-l ca pe un caz din zona paranormalului. CAP-ul în cauză dăduse faliment, iar omul nostru, fire loială şi cu simţul răspunderii, hotărîse să rămînă pe poziţii, de unul singur, prin fermele pustii. Fusese paznic toată viaţa sa acolo şi nu putea acum, înainte de pensie, să-şi schimbe subit identitatea socială. Statul - generos şi înţelegător faţă de devotamentul slujbaşului - îi permisese să stea în funcţie (mai precis, în cumul de funcţii!), evident, fără retribuţie financiară. Individului îi mergea doar cartea de muncă, şi situaţia îl mulţumea pe deplin. În plus, nu se plictisea. Moştenise un post telefonic la apelurile căruia răspundea ori de cîte ori vreun vechi client al societăţii (neîncunoştiinţat, bineînţeles, de evoluţia nefastă a evenimentelor) suna cu insistenţă. "Alo, CAP Vadu Oii?" - întreba, de obicei, vocea în receptor. "Da, poarta!" - replica protagonistul. "Cu cine doriţi?" "Cu dom’ director!" - comunica solicitantul, destul de încrezător. "Imediat vă fac legătura la doamna secretară!" Dotat cu umor, portarul fluiera un timp în telefon melodii de aşteptare, după care spunea cu glas efeminat: "Da, vă rog!". Uşor tulburată, persoana de la capătul firului repeta: "Cu domnul director general!". "Numai puţin aşteptaţi, pentru că este într-o şedinţă!" Se reluau fluierăturile de expectativă şi, tîrziu, intervenea baritonal "domnul director general" ("secretară-paznic-etc."). El explica, solemn, speriatului interlocutor că Vadu Oii e, tehnic vorbind, în faliment şi că nu mai are posibilitatea să onoreze comenzi. Reţin că l-am privit, plin de compasiune, în mai multe programe de ştiri naţionale, pe bravul ostaş de CAP, gîndi