Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un roman a murit in Italia in timp ce muncea

Publicat in Ziua Constanta, luni 12 ianuarie 2009 ·

Constantin Lazăr Sionean, 46 de ani, este prima victimă a anului 2009 pe şantierele din Italia- anunţă presa din Peninsula. Constantin era angajat cu acte în regulă la o importantă firma românească de transport.

Accidentul de muncă a avut loc în localitatea Modugno, din regiunea Puglia, într-un depozit nou al firmei. Astfel, pe 9 ianuarie, românul a căzut de pe o scară în timp ce zugrăvea pereţii depozitului şi s-a lovit grav la cap. Colegii au spus ca l-au găsit pe Constantin pe jos, când s-au dus să-l cheme pentru pauza de prânz. Ei au mai declarat ca au sunat imediat ambulanţa, dar medicii nu au putut decât să stabilească decesul, care, potrivit constatărilor, a avut loc cu cel puţin două ore înainte Anchetatorii au stabilit că impactul cu asfaltul a fost mortal, deşi înălţimea de la care pare să fi căzut românul era destul de redusă. Una din supoziţiile poliţiei este că românul s-a simţit râu şi a leşinat în timpul lucrului. Constantin era căsătorit, dar nu avea copii. Ulterior-a aflat ca sosise în Italia pe data de 6 ianuarie, de Bobotează şi locuia la Taranto într-un apartament închiriat de patronii săi. Inspectorii de la Spesal- Inspectoratul pentru siguranţa la locul de muncă vor determina potrivit declaraţiilor apărute în presă din Peninsula, dacă o cauză a accidentului ar putea fi şi lipsa unor măsuri sau norme de protecţie obligatorii pe şantiere. Moartea lui Sinoean va fi anchetată şi se vor determina cauzele accidentului. Legea italiană spune că, dacă muncitorul se află în interiorul structurii el trebuie să lucreze pe o schelă fixă sau mobilă, fiind obligatorie prezenţa unui grilaj de protecţie până la brâu şi a unei centuri de siguranţă. Dacă alunecă sau se simte rau, trebuie sa fie asigurat. În plus, norma prevede, de obicei, următorul echipament: cască, salopetă, mănuşi. Când este angajat, muncitorului trebuie să i se asigure un instructa

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 20 minute
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 59 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Un exercițiu major de cutremur va avea loc în două orașe din România timp de cinci zile

Adevarul acum 15 minute
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), anunță că va avea loc un exercițiu major de cutremur în Bucureşti şi într-o altă localitate din România, în luna iunie 2025.

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 45 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°