Cântecele lui Zavaidoc surprindeau auditoriul prin forţa şi patosul cu care erau interpretate. Împreună cu taraful său de familie ia drumul Bucureştiului.
Taraful fraţilor Zavaidoc a rupt gura târgului aşa cum şi-a dorit tatăl lor, vestitul Tănase din Piteşti. Crescut într-o familie de lăutari, Zavaidoc ştia o mulţime de cântece lăutăreşti, iar vocea sa, de o forţă nemaiîntâlnită, atrage şi în Bucureşti atenţia. Este trimis la Dumitru Mihăilescu Toscani, tenor al Operei Române, dar, în ciuda insistenţelor acestuia, nu acceptă să devină tenor. Este, de asemenea, remarcat şi de Dimitrie Custavas, care ar fi dorit să-l aducă într-una din trupele sale dramatice, dar şi de Petre Ştefănescu-Goangă, care îl vedea tot tenor.
PLĂCI DE PATEFON. Meseria de lăutar moştenită de la tatăl său a primat, iar mrejele operei nu l-au atras. În plus, lăutăria începuse să îi aducă mulţi bani, iar casele de discuri îl căutau să-i imprime cântecele. În 1925 semnează deja primul contract cu renumita Casă de discuri Columbia, care îi scoate disc după disc, stârnind astfel invidia cântăreţilor de operă, în timp ce proprietarii de restaurante se “băteau” să-l aducă în localurile lor, să facă din când în când câte un program. Zeci de plăci de patefon erau vândute. “Zăpăcise” întreg Bucureştiul cu vocea sa strălucită. Cânta cu pasiune, la sentiment, ţintuindu-i pe clienţii localurilor pe scaune o noapte întreagă. Femeile erau înnebunite după el şi se înghesuiau să-l asculte în cârciumi precum Vişoiu, Kiseleff, Carpaţi, La cotitură, La Mariţa Borţoasa, Calul Bălan, Unic, Cireşica.
MILIONAR. După război, faima lui Zavaidoc s-a dus în toată ţara. Cum spuneam, deşi ar fi putut avea o carieră de tenor, cântăreţul, având nevoie de bani, a preferat să cânte şi în diferite localuri din Piteşti, Târgovişte, Caracal, Timişoara, Cernăuţi, Odessa. A cântat şi
