Opt membri ai echipajului unui pescador turcesc, inclusiv comandantul, vor fi prezentanţi luni în faţa procurorilor constănţeni fiind acuzaţi că au pătruns ilegal în apele teritorale româneşti, că nu aveau licenţă de pescuit, dar şi că navigau fără a avea pavilionul arborat.
Pescadorul UYGUNGOR a fost reţinut vineri la 60 de mile travers de capul Midia de poliţiştii de frontieră şi dus în Portul Constanţa. Potrivit comisarului şef Adrian Tobă, şeful Poliţiei de Frontieră Constanţa şi coordonatorul acţiunii de capturare, "pe parcursul deplasării către Portul Constanţa, echipajul turc a încercat să scape de sub escorta poliţiştilor români, motiv pentru care s-a făcut din nou uz de armă".
Pescadorul UYGUNGOR a mai facut obiectul unei cercetări judiciare în anul 2007 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pescuit fără licenţă în perioada de
prohibiţie şi folosirea unor tipuri de unelte de pescuit neautorizate.
Acesta nu este prima oară când poliţiştii de frontieră români au capturat vase care braconau în apele teritoriale româneşti. De altfel, de-a lungul celor patru ani de când se află la şefia Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, comisarul şef Adrian Tobă este "autorul" capturării a şapte pescadoare.
De data aceasta, în premieră, este posibil ca vasul şi toate uneltele găsite la bordul acestuia să fie confiscate, dacă Instanţa va decide acest lucru.
Opt membri ai echipajului unui pescador turcesc, inclusiv comandantul, vor fi prezentanţi luni în faţa procurorilor constănţeni fiind acuzaţi că au pătruns ilegal în apele teritorale româneşti, că nu aveau licenţă de pescuit, dar şi că navigau fără a avea pavilionul arborat.
Pescadorul UYGUNGOR a fost reţinut vineri la 60 de mile travers de capul Midia de poliţiştii de frontieră şi dus în Portul Constanţa. Potrivit comisarului şef Adria