Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfântul CEZ şi craiovenii-cobai

Publicat in GAZETA de SUD, luni 12 ianuarie 2009 ·

Spui CEZ, spui bătaie de joc. Nu trece zi în Craiova fără ca un cartier să nu rămână în pană de curent electric, fie pentru că există câte un Dorel pe şantierele patriei, fie pentru că a murit o cioară pe un cablu şi a blocat circuitul energiei electrice în natură. Ce să mai zici când ţi se vâră pe gât motivul cu reţeaua învechită? Nu poate decât să-ţi pară rău de bieţii investitori cehi. Băieţii de la cablu găsesc explicaţii mereu când greşesc ei. Chiar şi atunci când te facturează de mai multe ori pentru acelaşi consum de energie electrică. În ultimul sfârşit de săptămână, CEZ a atins apogeul nesimţirii, lăsând în beznă şi în frig zeci de mii de oameni. Vineri seară, în jurul orei 19.00, cartierele Brazdă, Rovine, Centru şi 1 Mai au rămas pe întuneric. Miile de şoferi prinşi în trafic în centrul oraşului au trăit clipe de coşmar. Singurele lumini aprinse erau cele ale autoturismelor, ai căror conducători bâjbâiau căutând din ochi traseul corect, cu teama că oricând alt şofer putea să-i lovească. După aproximativ 30 de minute, „meseriaşii“ de la CEZ au rezolvat defecţiunea. O celulă de 20 de kilovolţi luase foc la staţia Craiova-centru. Nu se ştie din ce cauză, dar cu siguranţă vinovată este vechimea instalaţiei. Şi, ca să răsuflăm uşuraţi, conducerea CEZ a spus că este vorba despre o celulă inclusă în programul de modernizare. Nu-i aşa că acum v-au îngheţat pe buze toate înjurăturile, blestemele şi afuriselile la adresa CEZ? Dacă nu, sunteţi nişte răuvoitori. Sâmbătă, la fel. În mai multe zone din Craiova, curentul a căzut de mai multe ori. Ieri, în jurul orei 15.30, staţia Craiova-centru, unde vineri îşi dăduse duhul celula, a cedat din nou. Cartierele Brazdă, Centru, Titulescu şi Brestei au căzut pradă sistemului învechit al distribuitorului de energie electrică. „Mai multe cartiere au fost afectate de o avarie la staţia Craiova-centru, dar furnizarea energiei el

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din Timiș a amenințat o colegă cu o foarfecă

Ziare.com acum 41 minute
Poliţiştii din Timiş au demarat verificări, luni, 7 aprilie, după ce au aflat despre existenţa unor imagini în care un copil şi-ar ameninţa o colegă cu o foarfecă, la o şcoală din comuna Peciu Nou. IPJ Timiş anunţă, luni, că a demarat verificări la

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 2 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Von der Leyen anunţă că UE este pregătită să negocieze cu SUA în legătură cu taxele, dar pregătește și măsuri pentru a-și apăra interesele

G4Media acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu Statele Unite pentru a ajunge la un acord în privinţa taxelor, dar, în acelaşi timp, pregăteşte măsuri pentru a-şi apăra interese

Peste 2000 de extrase de carte funciară eliberate în prima zi în care acest serviciu public este gratuit

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe 7 aprilie în prima zi când acest serviciu public este gratuit pentru proprietari au fost eliberate gratuit 2.152 de extrase de carte funciară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă de ministrul dezvoltării, Cseke Attila. După cum este c

Finanțatorul lui Călin Georgescu a cerut înlocuirea arestului preventiv. Decizia judecătorilor

Ziare.com acum 3 ore
Bogdan Peșchir va rămâne în arest preventiv, după ce Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea acestuia de înlocuire a măsurii cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu. Decizia a fost pronunțată luni, 7 aprilie 2025, în camera de consiliu, și

BNR păstrează dobânda-cheie la 6,5%

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, în ședința de luni, să mențină rata dobânzii de politică monetară la 6,5% pe an. Dobânda la facilitatea de creditare (Lombard) rămâne la 7,5%, iar cea aferentă facilității de d

Prințul Paul Philippe al României, reținut în Franța

Ziua Constanta acum 6 ore
Prințul Paul Philippe al României a fost arestat în Franța, conform unor surse judiciare citate de STIRIPESURSE.RO. În urma solicitărilor adresate de către Sirene România către omologii Franța, astăzi, 7 aprilie, autoritățile franceze au informat că

Premierul Ciolacu, despre scandalul cu Dragoş Sprînceană: Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun ”

Ziarul Financiar acum 31 minute
„Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun <emisar al lui Ciolacu>”, susţine premierul, după reacţiile apărute în urma declaraţiilor făcute de Dragoş Sprînceană. „Părerile exprimate în spaţiul public de diverşi cet

Aproape 40 de percheziţii în Suceava şi Botoşani, inclusiv la cinci instituţii publice, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie/ Cercetările vizează contracte de achizitii publice

News.ro acum 3 ore
Procurorii anticorupţie fac, luni, 39 de percheziţii la cinci instituţii publice, societăţi comerciale şi persoane fizice din judeţele Botoşani şi Suceava, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie. Potrivit unor surse, cercetările vizează c

Dragoş Damian, Terpia Cluj: 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătăţii. De anul trecut, de când am scris comentariul de mai jos, ai fost la medicul de familie pentru un control?

Ziarul Financiar acum o ora
Dacă după ce Donald Trump a aprobat noile tarife vamale te-ai inervat, dacă te-a luat o durere de cap, dacă vederea ţi s-a înceţoşat un pic, daca ai simţit mici furnicături în mâna stângă sau ai simţit că inima parcă bate mai tare sau mai repede, da

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/10°
mie.

3°/10°
joi

3°/14°
Iasi
acum

lun.

-2°/4°
mar.

-2°/10°
mie.

-1°/7°
joi

2°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

4°/8°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-4°/3°
mar.

-2°/8°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-2°/5°
mar.

0°/11°
mie.

2°/12°
joi

3°/12°