- Cultural - nr. 235 / 12 Ianuarie, 2009 In limba romana, exista un, cuvant unic si intraductibil: cuvantul dor. El este matricea care exprima, cu o tulburatoare forta de sugestie, sufletul unui popor. Cu istoria sa intreaga, cutreierata de navaliri straine si salvata de uriasa sete de libertate, cu viata asezata in tipare stravechi, cu iubirea de tara si cu omenia, cu dragostea care arde coline de maci, cu speranta ca un ochi visator si limpede deschis dinlauntrul fiintei spre viitor. Si totusi, acest cuvant - nestemata regina a limbii noastre are peste un veac si jumatate si va avea atatea sute de ani, cat va exista Pamantul, un sinonim perfect: Eminescu, dorul cel durat, dintotdeauna si pentru totdeauna. Iorga spunea ca Eminescu a reprezentat "unitatea morala si culturala a neamului romanesc". Opera lui - filozofia, poezia, proza, publicistica - are pecetea intregului, perfectiunea sferei de care nu te poti atinge, fara a-i tulbura alcatuirile. Ea leaga trecutul de viitor printr-o punte de aur, care este limba romana a literaturii, expresia deplina a sentimentelor unei natii. Scrie Eminescu: "Daca in limba nu s-ar reflecta chiar caracterul unui popor, daca el n-ar zice oarecum prin ea: «Asa voiesc sa fiu eu si nu altfel», oare s-ar mai fi nascut atatea limbi pe pamant? Prin urmare, simplul fapt ca noi, romanii, cati ne aflam pe pamant, vorbim o singura limba, ca nealte popoare, si aceasta in oceane de popoare straine ce ne inconjoara, e dovada destula ca asa voim sa fim noi si nu altfel". El este "poetul roman al neatinsului si-al firii", descoperind si descoperindu-ne structura muzicala a limbii noastre, puterea de sunet a fiecarui cuvant. "Stelele-n cer / Deasupra marilor / Ard depanarilor / Pana ce pier. / Dupa un semn / Clatind catargele, / Tremura largele / Vase de lemn: / Niste cetati / Plutind pe marile / Si miscatoarele / Pustietati". Poet al isto