- note despre aplicarea culturală a psihanalizei -

* Odată însuşită ca exerciţiu hermeneutic, psihanaliza devine, amintea psihanalista Janine Chasseguet-Smirgel, o obişnuinţă în a percepe lumea înconjurătoare, lumea în care trăim, sub raportul conţinuturilor inconştiente. Nu este vorba de a forţa interpretări sau de a le produce cu orice preţ şi în orice împrejurare printr-o psihanaliză feroce, ci de a asculta mediul cu instrumentul atît de fin acordat numit urechea psihanalitică, chiar şi dincolo de uşa cabinetului. A nu o face, a frustra metoda de aplicaţia culturală şi de psihopatologia cotidianului, a o practica doar în orele de program terapeutic înseamnă foarte adesea a te cliva, a pune o parte din tine "la adăpost de psihanaliză".

** Aud şi citesc tot mai mult de la o vreme (sensibilizat şi de o colegă de la Asociaţia Interdisciplinară de Psihanaliză Aplicată) cum cuvîntul "psihanalizabil" intră progresiv şi cu o anume cadenţă în vocabularul comun românesc - ori cel puţin în cel intelectual. Din cîte îmi dau seama, "psihanalizabil" e azi tot ceea ce nu poate fi explicat sau are doar un sens bănuit, nu foarte evident (în caz că "psihanalizabil" nu înseamnă pur şi simplu atribuirea interesată, polemică a unei patologii). Există o demonstraţie care trebuie făcută şi care, imposibilă altfel, cade în sarcina ştiinţei inconştientului. În fond, aşa cum spunea Freud, psihanaliza revine la a descifra un sens ascuns. Cu toate acestea, ştampila "psihanalizabilului" mai mult clasează decît deschide un dosar, o discuţie: constatarea, interpretarea, conştientizarea s-au oprit aici; s-a spus tot ceea ce era de spus (sau de insinuat). "Psihanalizabilul" menţine un minim contact cu psihanaliza: dar care e amintită doar pentru a fi concediată printr-un cuvînt.

*** Dincolo de "psihanalizabil" - şi de beneficiul magic al unei atari formule - se află psihanal