PE CALE DE DISPARIŢIE. În epoca lui Harry Potter, literatura autohtonă pentru copii e aproape inexistentă. În ultimii ani, poveştile pentru cei mici pot fi numărate pe degete.

Cei care au trăit incredibile aventuri în copilărie cu Cireşarii, Dodoacă şi Biciuşcă, Luna Betiluna sau Dora Minodora nu prea mai găsesc prin librării eroi autohtoni pe care să-i prezinte copiilor lor. În ultimii 20 de ani, foarte puţini scriitori au mai imaginat poveşti pentru cei mici şi încă şi mai puţine edituri s-au arătat dispuse să le publice. În timp ce volumele apărute în comunism au devenit rarităţi în anticariate, pe rafturile librăriilor noastre tronează fantasy-ul anglo-saxon. De la „Harry Potter“ la „Tunele“, „Cronicile Wardstone“ sau „Stăpânul inelelor“, toate personajele născocite de autorii străini şi-au câştigat milioane de fani şi în România. De ce nu îi prinde „fiorul“ fanteziei şi pe scriitorii români?

„Este destul de simplu: nu avem o tradiţie foarte consecventă în literatura pentru copii şi nu avem deloc una în ceea ce priveşte ilustraţia de carte pentru copii. Mai există, pe lângă toate acestea, şi un loc comun al gândirii, care spune că literatura pentru copii nu intră foarte uşor în marea literatură“, explică Anca Dumitru, publishing manager la Editura Egmont.

E mai profitabil să traduci

Ioana Nicolaie, unul dintre scriitorii români care au virat dinspre poezie spre literatura pentru copii cu „Aventurile lui Arik“ (Corint Junior), este de părere că foarte puţini autori sunt dispuşi să renunţe la „marea literatură“. „Punctul nevralgic este faptul că literatura pentru copii este considerată un gen minor la noi, de aceea un scriitor va avea foarte puţine satisfacţii publicând acest gen. Şi sunt şi foarte puţini dispuşi să se axeze pe această nişă, pentru că este extrem de greu să te adresezi unui public cu pretenţii foart