Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scapă de cuţit

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 12 ianuarie 2009 ·

Mutu a aflat ieri că nu trebuie să se opereze la cotul stîng, dar abia peste 10 zile ştie cînd îşi va putea relua antrenamentele

Mutu a scăpat de cuţit. Cel puţin deocamdată. Recidiva luxaţiei la cotul stîng, pe care a suferit-o duminică, în partida cu Lecce (1-2), se poate rezolva şi fără operaţie. Controlul de ieri, efectuat de profesorul Bufalini, a confirmat leziunea capsulei articulare anterioare, excluzînd ipoteza unei fracturi. Atacantul român a început imediat terapia de recuperare şi peste zece zile va fi evaluat stadiul refacerii şi va afla cînd îşi poate relua antrenamentele. Dacă totul decurge bine, Adrian are şanse să revină pe 1 februarie, la partida cu Bologna.

Dincolo de durerile pe care va trebui să le suporte şi mobilitatea limitată a articulaţiei, Mutu va avea, susţin medicii Violei, şi o problemă psihologică. Greu de depăşit. Pentru că, fiind un jucător vital pentru Fiorentina, va fi forţat să revină cît mai repede şi va intra mereu cu teama că, la orice cădere ori contact cu un adversar, cotul îi va sări din nou. Şi-i va călca pe urme lui Chivu, ce s-a chinuit la Inter cu umărul stîng luxat de 5 ori în tot sezonul trecut.

"Operaţie inevitabilă"

Încă o grijă pentru Adrian Mutu. Medicul ortoped Vasile Popescu, de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, spune că vedeta "naţionalei" va avea ajunge inevitabil la cuţit. "Mutu a suferit o luxaţie recidivantă şi trebuie să se opereze. Altfel, riscă să-i sară cotul din articulaţie la cel mai mic efort", a precizat doctorul selecţionatei de tineret U21 a României. Potrivit "Corriere dello Sport", dacă ajunge la cuţit, Mutu va lipsi între două luni şi jumătate şi trei, iar orice amînare comportă riscuri mai mari în cazul altor luxaţii. (Viorel Tudorache)

ALTE NECAZURI

Marica, out 3 săptămîni

Selecţionerul Piţurcă a mai primit

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Câți bani a câștigat Pro TV din reclamele la meciul România vs. Slovacia cu audiențe record – estimare Pagina de Media

G4Media acum o ora
Audienţa record a meciului România – Slovacia se traduce şi în încasări din publicitate pe măsură. Paginademedia.ro a făcut o estimare pe baza audienţei şi a preţurilor din publicitate. Şi la nivel de încasări este un record. Estimările plasează înc

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 24 minute
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 2 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Vacanță de coșmar în Turcia pentru o familie de români. Soțul a murit strivit de o mașină, de față cu soția și copilul

Ziua News acum 20 minute
O vacanță în Turcia s-a sfârșit tragic pentru o familie de români. Soțul a murit strivit de mașina de teren care trebuia să îi ducă pe el, soția și copilul într-o aventură pe munte. Văduva a povestit la Digi24 cum șoferii conduceau agresiv pe drumur

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 2 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 31 minute
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°