Ajuns la final de mandat, fostul preşedinte american, George W. Bush, a făcut o reprospectivă obiectivă a perioadei în care a deţinut frâiele Statelor Unite. Acesta nu a ezitat să prezinte şi greşelile pe care le-a săvârşit cât timp a fost preşedinte, una dintre ele fiind anunţarea prematură a încheierii confruntărilor din Irak.
Astfel, Bush Jr. a făcut referire la discursul rostit pe un portavion american, la 1 mai 2003, cu ocazia încheierii unei misiuni majore întreprinse de armata americană în Irak.
"Este clar că instalarea bannerului cu MISIUNE ÎNDEPLINITĂ pe un portavion a fost o greşeală", a declarat George W. Bush, adăugând că, în tentativa de a schimba lucrurile, acesta a fost un mesaj eronat.
Alte "dezamăgiri" declarate ale fostului lider de la Casa Albă au fost şi cele legate de gestionarea crizei provocate de Uraganul Katrina, care, în 2005, a devastat oraşul New Orleans,dar şi cele privitoare la abuzurile asupra deţinuţilor din închisoarea americană Abu Ghraib, din Irak.