Din 1990 şi până astăzi Adriana Ioncu a mânuit zeci de păpuşi, în spectacole apreciate în ţară şi peste hotare. „Harap-Alb“, „Mica vrăjitoare“, „Jocuri magice“, „Ivan Turbincă“, „Făt-Frumos cel năsos“, „Cheliuţă cel isteţ“ şi, mai nou, „Degeţica“ sunt câteva dintre acestea. Era o fetiţă ca oricare alta, numai că preocupările ei nu coincideau cu cele ale copiilor din faţa blocului. Păpuşile, cărţile erau deseori lăsate deoparte atunci când semnalul radiofonic anunţa începutul piesei care urma să fie difuzată. „Eram fascinată, eram copilul care stătea lipit de radio sau de televizor. Mă luau cu forţa de acolo. Teatrul mă fascina. Mai târziu am încercat să imprim câteva texte, ale mele. Făcusem rost de un casetofon şi îmi făceam compoziţie de voce fără să mă gândesc că voi ajunge la teatrul de păpuşi“, povesteşte astăzi actriţa Adriana Ioncu. Pasiunea pentru teatru nu s-a stins. Anii au trecut, iar copila ajunsă adolescentă devenise unul dintre spectatorii obişnuiţi ai Teatrului Naţional din Craiova. Jocul actorilor, puterea lor, care făcea publicul să râdă sau să plângă, o fascinau şi o atrăgeau ca un magnet. Atunci când a aflat că se fac cursuri de actorie la Teatrul de Păpuşi nu a stat prea mult pe gânduri. „Am dat examen şi eram foarte încântată, dar şi foarte curioasă să văd cum se face treaba asta. După aceste cursuri şi un examen pentru postul de actor la Teatrul «Colibri» am devenit parte a colectivului de actori. Se pregătea atunci o nouă serie. Făcusem nişte repetiţii la «Harap-Alb», am avut o mânuire, lucru care mă interesa şi mă fascina. Pe 1 ianuarie 1990 m-am angajat în Teatru, iar a doua zi trebuia să plecăm în Basarabia cu «Harap-Alb». Emoţiile mă sugrumau: îmi doream să-mi fracturez piciorul sau mâna ca să am o scuză. Dar nu a fost aşa, iar la ridicarea cortinei emoţiile au dispărut ca prin minune, iar păpuşa al cărui trup trebuia să-l mânuiesc şi-a făc