- Cultural - nr. 235 / 12 Ianuarie, 2009 CARTILE SCRIITORILOR MURESENI Martor sub vremuri... Intr-o epoca a tuturor imposturilor (impostura in politica, impostura in economie, impostura in cultura si in literatura), Lazar Ladariu, poet si gazetar reputat, autor al volumelor de publicistica Transilvania din suflet (1996), Prezent! (2000), Furata, tradata mereu… (2003), isi asuma misiunea, deloc usoara, deloc conventionala sau conjuncturala, de a spune adevarul. Articolele selectate in recentul volum Martor (Editura Nico, 2008) sunt cat se poate de elocvente in acest sens. Sunt articole cu un caracter documentar foarte bine precizat, in care autorul, martor si participant la istoria care s-a cladit sub ochii nostri, tine sa depuna marturie despre valoare si nonvaloare, despre ipocrizii si demisii morale, despre metamorfozele subite ale unora si altora, dar si despre curaj, demnitate si patriotism. In sine, cartea lui Lazar Ladariu reprezinta un document revelator al unei constiinte-martor, care inregistreaza, cu acuitate si relevanta etica, seismele politice si sociale ale unei perioade istorice foarte adesea convulsive si incerte. De altfel, chiar titlurile articolelor sunt revelatoare pentru intentiile si disponibilitatile autorului: Dictatura minoritatii, Istoria si asteptata redesteptare a demnitatii nationale, Despre nationalism, patriotism, toleranta, Recurs la memorie si la istorie, Golgota Ardealului, In fata culturii, politica trebuie sa fie mai smerita, Scenarii si diversiuni, Spre neuitarea durerilor neamului, Dezbinarea si tradarea la romani, Guvernantii si tara, Intoarcerea la izvoare etc. Se poate observa foarte usor ca stilul publicisticii lui Lazar Ladariu e configurat in doua tonalitati fundamentale: o tonalitate a sublimului si a patosului, atunci cand articolul e dominat de idei precum patriotismul, demnitatea nationala, apelul la istorie sau