În această perioadă în care băncile pierd din ce în ce mai mulţi bani din cauza restanţierilor la împrumuturile în valută, instituţiile de creditare sunt dispuse să găsească soluţii de mijloc pentru a le reduce. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Astfel că reeşalonarea cre ditului s-a dovedit cea mai bună soluţie atât pentru client, cât şi pentru bancă. După ce, la finele anului trecut, Bancpost era printre cele mai blamate bănci, acum este prima care vine cu soluţii „de mijloc“.
„Bancpost le va oferi clienţilor existenţi soluţii pentru reducerea ratelor lunare prin rescadenţare sau prin mo di fi carea monedei creditelor exis tente“, spun oficialii băncii. Pri mul pas pe care trebuie să-l facă un client care vrea să-şi plătească rata este să anunţe banca.
„În acest caz, în funcţie de situaţia expusă şi de caracteristicile îm pru mutului pe care îl deţine, pre cum şi de procedurile în vigoare la acea dată pentru respectivul credit, banca va putea fie să resca denţeze creditul respectiv (extin de rea perioadei creditului şi, astfel, rata lunară de plată va fi mai mică), fie să refinanţeze cre ditul în condiţii favorabile clientului aflat în impas“, ne-au spus surse bancare.
Băncile se aşteaptă la ce-i mai rău
După cum arată şi informaţiile Băncii Naţionale a României, restanţele la împrumuturile bancare cresc de la o lună la alta. Acum, cel mai „nociv“ factor care susţine creşterea restanţelor pare să fie deprecierea leului, care numai într-o singură săptămână a căzut cu 20 de bani. Deşi o parte din bănci oferă soluţii pentru a nu pierde niciuna dintre părţile implicate într-un contract, sunt şi unele instituţii financiare pentru care nu există altă soluţie decât contractul şi penalizările pentru neplată.
„Dacă un client nu poate plăti nu ne rămâne decât să re cur gem la penalizările din contractul pe c