Preşedintele sindicatului Petrochimistul povesteşte cum s-a înfiinţat Federaţia Sindicatelor din Petromar
Istoria zbuciumată a mişcării sindicale, începută după Revoluţie, ne este desenată de unul dintre actorii săi principali. Gheorghe Câtu doreşte ca acum, după 20 de ani de la începerea activităţii de sindicalist, să conducă Uniunea Judeţeană a CNSLR Frăţia.
Petromar-ul a avut patru sindicate, la început. Cum s-au înţeles cu cei aflaţi la conducerea Petrom?
După constituirea celor patru sindicate ne-am întâlnit cu toţii: platformele cu sindicatul lor (la constituirea căruia am participat cu totul), Sindicatul Liber al Marinarilor, cel al muncitorilor din terminalul Midia şi cel al petroliştilor marini, redenumit mai târziu, constituit pe secţia mecano-energetică din baza de operaţiuni. Până în martie '90, toate erau constituite. Însă, până la urmă au ajuns la vorba mea. Anul 1990 a trecut cum a trecut, cu modificări ultra-rapide în toate sectoarele. În 1991, am fost chemaţi la Petrom, la Bucureşti. Pe atunci, era Regia Autonomă a Petrolului. Ne-am prezentat acolo în aprilie, la negocieri salariale. Pentru prima dată şi-au dat seama colegii că reprezentanţii Petrom-ului au început să ne joace pe degete, spunând că nu mai au bani pentru Petromar, mai ales pentru creşterea salarială. Ăsta a fost mărul discordiei. Aşa că fiecare sindicat din Petromar a vrut mai mult şi ne-am luat la harţă între noi.
Care a fost reacţia dumneavoastră?
Mi-era atât de jenă, încât, după prima zi, m-am retras, am plecat. Nu mai vroiam să aud. Aveam deja şi nişte acţiuni revendicative pe rol, am făcut şi o grevă de avertisment în perioada aia, pe motiv că statul nu ne mai băga în seamă, nu mai aveam materialele necesare pentru a lucra. După o vreme, m-au căutat colegii mei pentru a ne întâlni. Deja, în cele patru structuri sindicale se
