Multora le pare o familie ciudată. Nu pentru că escaladează vârfuri de munţi, pentru că se scufundă în adâncuri sau pentru că au pornit o afacere nebunească, ci pentru că au avut curajul să crească zece copii, aşa cum bunicii bărbatului au îngrijit, la rândul lor, 13 fraţi...
Strada Rodnei din Craiova e săgetată din loc în loc de alei paralele, ce şerpuiesc cuminţi şi liniştite până se unesc cu altă stradă. Casele mici, înghesuite una în alta, abia lasă loc să respiri. Pe gerul de afară, rar mai găseşti doi, trei câini zgribuliţi în drum, care însoţesc, pe câţiva metri, străinii ce apucă pe alee, lătrând a nedumerire şi fluturându-şi cozile aproape prietenos. Pe câteva porţiuni, apa a făcut o pojghiţă de gheaţă, mirosind a ierni din anii care au trecut, când zăpada nu era doar o dorinţă. „Ne pregătiserăm să ieşim cu săniuţa, când au apărut fulgii, zilele trecute, dar nu s-a prins nimic... N-a nins...“, spune, cu o umbră de regret, Andreea. Grăsuţa, cum îi spun fraţii şi părinţii.
La casa cu numărul 29, îngrămădiţi în două camere obişnuite, curate, locuiesc 13 oameni. Maria şi Gheorghe au de crescut şase fete şi patru băieţi. Au avut şi doi gemeni, dar s-au născut prematur şi au trăit puţin. „Suntem ortodocşi, nu mi-ar fi jenă sau greutate dac-am fi pocăiţi, dar nu suntem. M-am născut ortodox şi aşa vreau să încetez când o veni vremea“, spune bărbatul, răspunzând unui gând nerostit.
Povaţa părinţilor
Maria şi Gheorghe iubesc copiii. Este singura explicaţie pe care o au atunci când vine vorba despre pruncii pe care i-au adus pe lume. Ştiau la ce să se aştepte, ştiau că vor trăi doar pentru cei mici până când aceştia vor creşte şi îşi vor întemeia propriile familii, cum au făcut şi ei. „Trebuie foarte multă muncă şi totul e pentru ei. Dacă i-am făcut, trebuie să ne gândim la ei, nu la noi. Oricum, nu sunt omul care, dacă cineva îmi dă ce
