Pe bucătarul Niculae Toader l-am cunoscut la o pensiune din judeţul Buzău. Are 50 de ani şi lucrează în domeniu de 24. În 1989 îl puteam întâlni la bucătăria Unităţii Militare de Protecţie Chimică din Unguriu, Buzău.
Prin 1984 a apărut un post liber la unitate şi, cum făcuse şcoala de bucătari, s-a gândit să încerce. Şi a obţinut postul în care a rămas până în anul 2004. Aşadar, a prins şi perioada dinainte de Revoluţie şi de după. Însă Niculae face parte dintre aceia care au nostalgia anilor dinainte de ’89.
El îşi aminteşte că în perioada aceea soldatul primea hrana în funcţie de efortul depus. Vara avea normă calorică de 3.476 calorii, iar iarna de 3.691. Într-o săptămână, alimentele se împărţeau în funcţie de efortul făcut pe zi. Sâmbăta şi duminica nu aveau program de instrucţie, aşadar şi mâncarea conţinea mai puţine calorii.
Iată un meniu al zilei. La micul dejun, soldaţii primeau ceai şi un felul doi (tocăniţă de cartofi, orez cu carne şi salam). "Era atât de consistent pentru că soldaţii aveau nevoie de energie", a precizat bucătarul. La ora 10:00 era o gustare formată din 100 g pâine cu 50 g salam, slănină sau brânză telemea, marmeladă şi biscuiţi. La dejun era obligatoriu o ciorbă (700 g), 350 g de felul doi (iahnie de fasole cu carne, piure cu friptură sau carne cu orez). Desertul era obligatoriu. Cornuleţe cu gem, gogoşi sau papanaşi, toate erau făcute în bucătăria unităţii. Cina era în aşa fel compusă încât să nu se repete ingredientele de la masa de prânz. Seara soldaţii mâncau un felul doi şi beau un ceai. Peşte aveau o dată pe săptămână, pregătit la cuptor, cu pastă de tomate, ceapă şi condimente (piper şi foi de dafin), iar lapte praf de două ori pe săptămână.
Toate porţiile erau calculate foarte strict. De aceea îl întreb pe bucătar dacă nu existau soldaţi care nu se săturau. "Puteau să c
