Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numirea lui Ardelean în fruntea DGIPI provoacă dispute în PSD

Publicat in GAZETA de SUD, luni 12 ianuarie 2009 ·

Numirea lui Virgil Ardelean la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) de către ministrul internelor Gabriel Oprea a provocat dispute în PSD. Coordonatorul miniştrilor PSD, Liviu Dragnea, a spus sâmbătă, la Realitatea TV, că numirea de către Gabriel Oprea a lui Virgil Ardelean ca şef al Serviciului de informaţii al MAI a provocat nemulţumiri în partid, deoarece acesta nu a informat partidul despre numirile de la MAI. Potrivit lui Dragnea, nici Mircea Geoană, nici alţi lideri de partid nu au fost consultaţi de Gabriel Oprea în legătură cu numirile secretarilor de stat şi, în special, a lui Virgil Ardelean la şefia DGIPI. Toţi cei de la PSD au aflat din presă de aceste numiri, lucru care a provocat agitaţie în partid. „E destul de nefericit că Mircea Geoană a aflat de la televizor. Probabil şi Gabriel Oprea a avut o anumită motivaţie“, a spus el. La rândul său, preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat că Gabriel Oprea ar fi putut greşi „în mod voit“ numindu-l pe Virgil Ardelean la DGIPI, sugerând că ministrul de interne s-ar fi consultat mai mult cu cei de la PD-L decât cu propriii colegi din PSD. „Eu zic că a greşit între ghilimele, pentru că eu cred că s-a sfătuit cu alte persoane decât cu cele cu care trebuia să se sfătuiască la partid. Nu pot să cred că o persoană care ajunge ministru poate să greşească la acest nivel. Am spus între ghilimele s-a greşit. Eu cred că s-a greşit în mod voit, că poate au fost discuţii cu alţi colegi, poate de la PD-L“, a declarat liderul pesediştilor bucureşteni. „Aceste numiri ar fi trebuit făcute... cele care s-au stabilit în cadrul partidului. Au fost nişte etape, au fost nişte colegi propuşi din rândurile organizaţiilor judeţene, care au fost vizualizaţi de Mircea Geoană. Acesta a lăsat exact persoanele nominalizate care ar fi trebuit să fie pe masa primului-ministru şi trebuia să se ocupe de ac

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum o ora
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 5 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 6 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 7 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 7 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 3 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

21°
joi

21°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°