S-a găsit pizza cu aproape toate ingredientele expirate
Peste 200 de unităţi din alimentaţia publică din toată ţara au fost sancţionate de inspectorii de la Protecţia Consumatorului. Aceştia au găsit aproape 3 tone alimente expirate, mucegăite sau păstrate în condiţii improprii, pe care au fost nevoiţi să le retragă temporar sau definitv de la vânzare. În plus, au împărţit amenzi în valoare totală de 614.000 lei, fiind indignaţi că patronii de restaurante, pizzerii, fast-food-uri şi baruri nu respectă nici cele mai simple norme de igienă şi siguranţă alimentară.
În Craiova au dat peste antricot de vită adus din Argentina aflat în stare de alterare, iar într-un restaurant din Galaţi au dat peste diferite ingrediente (folosite la prepararea reţetelor din meniu) care erau pline de mucegai sau înăcrite. La multe dintre fast-food-urile de cartier, inspectorii au constatat că sendvişurile conţineau 90 la sută pâine şi doar o felie subţire ca foaia de caşcaval, şuncă sau alt ingredient. Apoi, în unele oraşe s-a constatat că aproape toate ingredientele folosite la prepararea pizzei erau expirate, inclusiv din luna octombrie 2008.
O parte dintre patronii de restaurante foloseau marfă fără acte de provenienţă, cumpărată de la producători individuali. În acest caz, riscurile sunt crescute şi de faptul că aceştia nu au atestare sanitar-veterinară pentru ceea ce vând, dar nici patronii de restarant nu par interesaţi de aceste verificări. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului vor intensifica anchetele pe sectorul alimentar, atât pe baza reclamaţiilor primite cât şi parte a acţiunilor planificate la nivel naţional. (E.H.)
S-a găsit pizza cu aproape toate ingredientele expirate
Peste 200 de unităţi din alimentaţia publică din toată ţara au fost sancţionate de inspectorii de la Protecţia Consumatorului. Aceştia au găsit aproape 3 tone al