Cristeta Comerford, care a marcat istoria gastronomiei devenind prima femeie-bucătar a Casei Albe, va rămâne, după plecarea familiei Bush, la 20 ianuarie, să-i facă de mâncare lui Barack Obama şi familiei sale.
Fostul preşedinte i-a recomandat-o călduros lui Michelle Obama şi noua primă-doamnă a SUA a acceptat să împartă locul la cratiţă cu filipineza de 47 de ani. Ceea ce pare că le uneşte pe cele două este importanţa pe care o dau "alimentaţiei sănătoase într-o familie sănătoasă". Cristeta a fost promovată la Casa Albă în 2005, după plecarea lui Walter Scheib, a cărui mână dreaptă a fost timp de 10 ani. "Apreciez, cu fiecare înghiţitură, pasiunea ei pentru arta culinară", se extazia, atunci, Laura Bush.
Şefa bucătăriei de la Casa Albă are studii de specialitate în bucătăria internaţională şi în cea americană dar, iniţial, a fost cucerită de tehnicile clasice ale bucătăriei franceze. Biografia ei, care se împarte între "înainte" şi "după" Casa Albă, mai conţine un lung stagiu la un restaurant din Austria şi manageriatul a două restaurante, la New York.
Cristeta Comerford, care a marcat istoria gastronomiei devenind prima femeie-bucătar a Casei Albe, va rămâne, după plecarea familiei Bush, la 20 ianuarie, să-i facă de mâncare lui Barack Obama şi familiei sale.
Fostul preşedinte i-a recomandat-o călduros lui Michelle Obama şi noua primă-doamnă a SUA a acceptat să împartă locul la cratiţă cu filipineza de 47 de ani. Ceea ce pare că le uneşte pe cele două este importanţa pe care o dau "alimentaţiei sănătoase într-o familie sănătoasă". Cristeta a fost promovată la Casa Albă în 2005, după plecarea lui Walter Scheib, a cărui mână dreaptă a fost timp de 10 ani. "Apreciez, cu fiecare înghiţitură, pasiunea ei pentru arta culinară", se extazia, atunci, Laura Bush.
Şefa bucătăriei de la Casa Albă are studii de spec