Ludovic Orban este, deocamdată, singurul contracandidat al lui Călin Popescu Tăriceanu. Până acum, pentru preşedinţia PNL se vor duela fostul premier şi fostul ministru al Transporturilor. Lista de candidaturi rămâne deschisă. În cursă ar putea intra şi vicepreşedintele Crin Antonescu, însă acesta nu şi-a făcut publică, deocamdată, intenţia. Tăriceanu a vorbit despre hotărârea de a-şi reînnoi mandatul la conducerea PNL încă înainte de locale.
Actuala conducere îşi încetează mandatul în cursul acestui an, iar potrivit Statutului formaţiunii, un congres la termen ar trebui organizat la şase luni de la data alegerilor parlamentare (desfăşurate în decembrie).
Orban şi-a anunţat intenţia de a-l concura pe Tăriceanu cu câteva zile înainte de şedinţa de ieri a Biroului Permanent, însă la reuniune nu a fost abordat subiectul.
„Sunt un om onest, care întotdeauna şi-a prezentat intenţiile public, iar intenţia mea e de a candida, de a participa în această competiţie pentru conducerea PNL”, a spus Orban la sosirea la sediul central al partidului.
Tăriceanu spune că nu e deranjat de competiţie
Replica actualului lider, Călin Popescu Tăriceanu, a fost una moderată: „N-am să comentez aceste declaraţii foarte mult. Mie mi se pare, aş spune, firesc. În PNL a existat întotdeauna o competiţie cu ocazia congreselor, pentru toate funcţiile, inclusiv pentru funcţia de preşedinte.
Ar fi nefiresc pentru PNL să existe doar un singur competitor, suntem un partid democratic. Probabil ca până la congres să înregistrăm şi alte candidaturi, nu mă deranjează absolut de fel dorinţa lui, pe care o şi cunosc, nu este o surpriză pentru mine”.
Tăriceanu a anunţat că problema congresului şi a candidaturilor va fi dezbătută la o şedinţă a Delegaţiei Permanente, programată pentru 4 februarie.