Piata farmaceutica ar putea avea un ritm de crestere de sub 10% anul acesta, majoritatea jucatorilor luand in calcul si o stagnare, dupa ce primele semne de incetinire au aparut inca de anul trecut. Astfel, euforia cresterilor anuale de 20-30%, care au dublat industria in ultimii patru ani, ia sfarsit.
Astfel, pentru prima data in ultimii ani reprezentantii companiilor adopta o atitudine rezervata vizavi de industria farmaceutica, contextul economic general si criza proprie a sistemului diminuand cu mult estimarile comparativ cu anii precedenti. Ritmul de crestere al pietei farmaceutice a manifestat de altfel o tendinta de scadere in ultimii ani, de la 38% in 2004, 18% in 2005, 19% in 2006, 11,2% in 2007 inspre 10% in 2008 (calculat in lei).
Datele finale cu privire la evolutia pietei nu au fost facute publice, insa potrivit ultimelor estimari ar fi vorba de un avans de circa 10%, sub previziunile initiale si care nu asigura trecerea pragului de 2 mld. euro.
Pe fondul majorarii fondurilor alocate, piata a permis pana acum cresteri de doua cifre ale afacerilor jucatorilor, precum si realizarea de marje de profit ridicate.
"Ma astept ca ritmul de crestere al pietei farmaceutice sa fie de sub 10% la valoarea in euro, iar din punctul de vedere al volumului cresterea sa fie mai mica sau deloc. Prescrierea pe brand si cresterea cheltuieilor spitalelor cu medicamentele scumpe care sunt folosite de un numar redus de pacienti vor fi factorii care vor determina acest lucru. Costurile cu medicamentele generice vor scadea datorita competitiei de la nivelul farmaciei", a spus Stephen Stead, CEO al producatorului LaborMed.
Importatorii de medicamente sunt mai rezervati in ceea ce priveste evolutia pietei anul acesta, ei fiind cei care au ca ipoteza de lucru stagnarea pietei.
"Avand in vedere ca anul 2009 va fi marcat atat de criza financia