Turnura violentă pe care piaţa imobiliară din România a luat-o în cursul anului 2008 i-a luat prin surprindere atât pe reprezentanţii sectorului de profil, cât şi pe majoritatea populaţiei, care în anii umflării bulei speculative din real estate s-a obişnuit cu noile preţuri inflamate ale terenurilor şi locuinţelor. Blocajul cvasi-total al pieţei din vară s-a datorat, în primul rând, refuzului vânzătorilor de a-şi limita pretenţiile în condiţiile unei epuizări evidente a cererii solvabile pe respectivele paliere de cotare. Chiar şi acum, la mai bine de trei luni de la conştientizarea la nivelul opiniei publice a crizei în care se află sectorul de real estate, proprietarii încă ezită să îşi adecveze comportamentul în acord cu noul context de piaţă. În consecinţă, preţurile la strigare, deşi drastic reduse comparativ cu cele practicate în vârful curbei speculative, sunt încă departe de a putea corespunde capacităţii reale de plată a potenţialilor clienţi. Distorsionată de expansiunea nemaiîntâlnită a creditului din anii trecuţi, de optimismul iraţional legat de integrarea României în UE, precum şi de importarea psihologiei de bubble din ţări în care astfel de baloane de săpun rezidenţiale s-au dezvoltat recent, piaţa imobiliară locală se află, încă, într-un punct de negare. Practic, proprietarii, reprezentanţii industriei de profil, dar chiar şi unii potenţiali cumpărători încă iau ca referinţă preţurile exorbitante din anii trecuţi ca reprezentând „normalitatea”. Este şi motivul pentru care preţurile încă nu coboară suficient pentru a întâlni cererea solvabilă. Anunţurile postate de vânzători se află încă mult deasupra posibilităţilor reale ale românilor cu venituri medii, acestea neavând nicio legătură cu datele fundamentale ale economiei româneşti. În încercarea de a demonstra acest aspect, redacţia Curierului Naţional a încercat o estimare a volumului total al ofer