Numărul mic de membri şi lipsa banilor a dus la scindarea unei mari loji masonice. Discreţia caracteristică Masoneriei este acum spulberată de un scandal juridic. Supremaţia Marii Loje Naţionale Unite din România se va decide în instanţă pe 13 februarie. Judecătorii urmează să decidă cine va fi conducătorul masonilor din Marea Lojă Naţională Unită din România (MLNUR), după ce, în urma a două Conventuri extraordinare paralele, două facţiuni s-au exclus reciproc.
MLNUR este cea mai veche obedienţă a României, înfiinţată în 1880, şi cea de-a doua organizaţie masonică din ţară după Marea Lojă Naţională din România condusă de Eugen Ovidiu Chirovici.
Lupta judiciară se dă între taberele conduse de actualul Mare Maestru al MLNUR, Bartolomeu Săvoiu, şi Suveranul Mare Comandor al Supremului Consiliu pentru România al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat de grad 33, Andre Szakvary.
Iluştrii Babiuc, Teodorescu şi Vasile nu
Ziarul “Adevărul” prezintă procesul-verbal al Conventului extraordinar din data de 18 octombrie 2008, desfăşurat la templul “Unirea”, prin care au fost excluşi disidenţii pro- Szakvary şi la care au participat 55 de fraţi, din care 42 de delegaţi şi 13 invitaţi. “Marele Maestru transmite celor prezenţi salutările frăţeşti ale Prea Iluştrilor Fraţi Victor Babiuc, Răzvan Teodorescu şi Radu Vasile, care nu au putut fi prezenţi la Convent”, se arată în procesul-verbal.
Greaua încercare
“Ia cuvântul Suveranul Mare Comandor, Prea Puternicul şi Prea Ilustrul Frate Lucian Cornescu Ring, care aduce salutul Supremului Mare Consiliu şi expune pe scurt istoria MLNUR (iniţial având denumirea de MLNR), realitatea creşterii şi descreşterii obedienţei şi unele din motivele care au cauzat diminuarea numărului membrilor MLNUR în perioada 1995 - martie 2008, de la circa 400-450 la circa 40-50