Larvik - Oltchim 25-27 Larvik: Rantala - Riegelhuth (12 goluri), Breivang (3), Loeke (2), Breistol (2), Medvedeva (2), Larsen (1), Johansen (1), Kristiansen (1), Stange (1). Antrenor: Karl Erik Bohn. Oltchim: Huţupan, Tolnai - Luca (7 goluri), Gatzel (5), Avădanii (5), Lecuşanu (4), Manea (3), Elisei (2), Puşcaşu (1), Meiroşu, Szucs, Borbas. Antrenor: Ivica Rimanic.
Au arbitrat: Tomo Vodopivec - Robert Krasna (Slovenia). Oltencele au învins pe Larvik chiar în Norvegia şi vor termina Grupa C pe primul loc al clasamentului. Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, s-a deplasat în Norvegia pentru penultima etapă a Grupei C a Ligii Campionilor, acolo unde a întâlnit pe Larvik, formaţie care nu avea decât varianta victoriei pentru a mai spera la calificare. Cu şase campioane olimpice în teren, gazdele au început în forţă şi au condus în permanenţă pe tabela de marcaj în prima repriză. Vâlcencele au ţinut aproape şi nu le-au lăsat pe nordice să se distanţeze, chiar dacă Larvik a avut şi patru goluri avans. Elevele lui Ivica Rimanic au intrat la cabine cu un handicap de două goluri, scor 13-15, dar era clar că mitanul secund avea să fie aprig disputat. Oltchim a revenit spectaculos şi în minutul 39 a egalat la 18, mijlocul reprizei secunde găsindu-le în avantaj pe vâlcence: scor 19-20. Finalul a fost incendiar. Cu un minut înainte de ultimul fluier era egal 25 şi atac pentru Vâlcea. În momentul în care arbitrii din Slovenia au semnalizat ameninţare de joc pasiv, Elena Avădanii a luat o acţiune pe cont propriu şi a marcat, tot ea stabilind scorul final, scor 25-27. Oltchim şi-a asigurat calificarea de pe primul loc al clasamentului în grupele principale şi a dat o mână de ajutor croatelor de la Podravka. Acestea vor merge în faza următoare a competiţiei de pe locul secund. „Nu credeam că vom învinge“ Preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a recu