Când am ajuns acasă după trei săptămâni de vacanţă prin străinătăţuri şi am deschis televizorul să văd ce se mai întâmplă, am avut impresia că sunt la periferia Chicagoului în anii prohibiţiei sau într-o republică sud-americană din anii ’40 - ’50 sau azi prin republicile ex-sovietice. Între România şi Europa e o prăpastie, pe care - deşi suntem membri UE din 2007 - nu am reuşit să o trecem. Cauza este, cred, în mare, că între lumea interlopă şi economia neagră, pe de o parte, şi economia de suprafaţă, la vedere, corectă, transparentă, pe de altă parte, nu e nici o diferenţă. Mafioţii şi oficialii se învârt în aceleaşi cercuri, fac aceleaşi afaceri. Sunt parteneri, se sprijină reciproc. Procurori, judecători, poliţişti, popi, politicieni, îi vedem alături de traficanţi, de contrabandişti şi delapidatori ai banului public. Vedem poliţişti care sunt acuzaţi de violenţe şi acte de corupţie (dar şi alţii care nu sunt, deşi le comit în serie şi la scară mare). Vedem politicieni înconjuraţi de clanuri, apărând interese mărunte pe bani mulţi, serviţi de anturaje corupte alcătuite din rude, amante şi vecini, toţi puşi pe căpătuială în contul bugetului. Vedem judecători şpăguiţi ca să dea anumite sentinţe. Distanţa dintre lege şi fărădelege este zero. Mai mult, cei chemaţi să apere legea sunt primii ei nesocotitori. Cum vedem acum o judecătoare care îşi înscenează un accident ca să scape de plata unor daune etc. Cam asta este ţara cu care intri în contact la prima vedere. Şi prin Occident se întâmplă tărăşenii, dar acolo intervin totuşi poliţia, judecătorii, iar răufăcătorii plătesc. Îi află toată lumea. Aici însă triumfă. Ajung bogaţi, oameni influenţi, mediatizaţi ca modele de urmat. Îi vedem în parlament, chiar în guvern, fac averi cu care sfidează bunul-simţ şi pe care nu le pot dovedi, dacă i-ar întreba cineva de sănătate. Noroc că nu îi întreabă nimeni. Pentru că şi cei