Mai îndrăzneţ, mai glumeţ, dar şi mai "pocăit", preşedintele american George W. Bush a avut ieri ultima întâlnire cu presa la Casa Albă, în faţa căreia şi-a făcut bilanţul celor două mandate fără să omită şi greşelile pe care le-a făcut.
După ce a început cu ceea ce el a numit "ultimul interviu înainte de plecare", mulţumind fiecărui reporter în parte într-o manieră personalizată pentru atenţia pe care i-a acordat-o în cei opt ani ai mandatelor sale, Bush a început cu partea plină a paharului în ceea ce-l priveşte. El şi-a apărat "dosarul" prezidenţial cu deciziile sale, precum şi pe cele ale foştilor şi viitorilor preşedinţi, vorbind despre acestea în numele instituţiei prezidenţiale americane în sine.
UNOR ŞI LAMENTĂRI
"Una dintre chestiunile preşedinţiei este aceea că poţi să iei decizii bazate pe informaţiile care ţi se dau. Nu poţi să ai informaţia după ce ai luat decizia, nu aşa se face. Îţi susţii apoi decizia şi explici de ce ai luat decizia pe care ai luat-o", le-a explicat el ziariştilor.
În timpul discursului şi-a folosit, din când în când, umorul pentru a contracara unele dintre "notele proaste" din timpul mandatului. "Ştiţi, e cam aşa: De ce eu? De ce toată povara pe capul meu? De ce în timpul mandatului meu a trebuit să se producă această criză financiară?...
Sunt cam patetic, nu? E un fel de autoînvinuire, nu?", s-a lamentat Bush folosind chiar un ton plângăreţ pentru a convinge. Apoi a dat-o repede la întors, apărându-şi onoarea de preşedinte care a ştiut ce trebuie făcut pentru binele ţării, în ciuda celor mai vehemente critici care i s-au adus uneori. "Cum m-aş putea întoarce acasă, în Texas, să mă uit în oglindă şi să fiu mândru de ceea ce văd, dacă aş şti că le-aş fi permis celor mai răsunătoare voci şi celor mai puternici critici să mă împiedice să fac ceea ce am considerat eu că e