Criza economică este o realitate de fapt. Fenomenul, diagnosticat corect în concreteţea sa, cerne sever destine, face victime sau conturează portrete ale unor supravieţuitori de rasă. Competiţia cu viaţa este dură şi se joacă după reguli care nu iartă. Păstrarea echilibrului devine esenţială deoarece psihozele de tot felul şi panica pot avea consecinţe cu mult mai grave decât criza în sine.

Aparent, în astfel de situaţii nu mai este loc de glumă. Dar câtă vreme criza în sine, psihozele sau panica depăşesc zona logică şi încep să cutreiere siberiile prostiei omeneşti, tragedia capătă valenţele comediei. Efectele perverse ale crizei generează poveşti dintre cele mai trăsnite. Fotbalul nu este ocolit de efectele perverse ale crizei. Ele au stricat ritualuri îndelung repetate, au croit o altă ţinută a discursului, subiectele predilecte au eşuat lamentabil.

Cazanul transferurilor care altădată fierbea sub presiune maximă se rezumă acum la poveşti călduţe. Mutările-bombă au efect de fasole. Marile cluburi ale fotbalului european nu au mai aruncat cu zecile de milioane de euro în fotbaliştii români. Nici patronii noştri destui şi fuduli nu au mai răspuns cu achiziţii care-i rânjeau în nas lui Abramovici. Exportul a fost marcat doar de câteva tentative abia şoptite, deşi oferta, din punctul nostru de vedere, a fost destul de generoasă. Importul de coloniale a fost şi el destul de subţire. S-a aruncat nada prin bălţile unei vecinătăţi mai puţin costisitoare. În rest, completarea efectivelor a avut în vedere doar câteva repatrieri, nici aceste tentative nefiind toate reuşite.

Subţirimea economică a afacerilor din fotbalul natal nu reprezintă doar o consecinţă vremelnică a crizei. Ea se constituie şi într-un certificat de calitate al investitorilor noştri mai mult guralivi decât eficienţi. Obişnuiţi ai bişniţărelii mărunte, aceştia au