Mesajul a fost trimis. Multumesc!

30 de pensionari - functionari publici din Mangalia, pusi in fata Ordonantei Boc

Publicat in Ziua Constanta, marți 13 ianuarie 2009 ·

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 230 privind veniturile cumulate ar putea pune „pe liber" câteva zeci de pensionari din cadrul instituţiilor publice din Mangalia. Aproape toţi aceştia au fost angajaţi înainte de schimbarea conducerii primăriei. Cei mai mulţi provin din rândul fostelor cadre militare şi din poliţia municipală.

Ordonanţa lui Boc va da, cu siguranţă, peste cap activitatea în cadrul Primăriei Mangalia şi din instituţiile adiacente acesteia. Aici sunt angajaţi cu acte în regulă circa 30 de foşti pensionari, potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Teodora Puşcaşu. Dintre aceştia, cei mai mulţi sunt foste cadre MApN sau din Poliţia Municipiului Mangalia.

Pensionarii-funcţionari publici se regăsesc în special în structura Primăriei şi a Poliţiei Comunitare şi mai puţin la celelalte servicii publice - ADPP, Serviciul Social sau Casa de Cultură.

Angajarea acestora, în urmă cu ani de zile, s-a făcut din cauza unor condiţii extrem de dure, impuse înainte de susţinerea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor respective. De exemplu, pentru posturile-cheie erau necesari zeci de ani de vechime în funcţii de conducere, lucru pe care proaspăt absolvenţii de facultăţi nu îi aveau.

Plecarea „pensionarilor", în cazul în care aceştia vor opta pentru pensia de stat şi nu pentru salariul de la primărie, va lăsa instituţia fără o serie întreagă de angajaţi cu experienţă. Cei mai mulţi dintre nou-veniţii din primărie nu au, potrivit cererii de la angajare, niciun fel de experienţă, deşi, în urmă cu câteva luni, a avut loc un val masiv de angajări. Concursul ce urma să aibă loc a fost anulat din cauza deciziei premierului Emil Boc, de sistare a oricăror angajări în sistem public. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°