Ei au pus pe cântar un om care se pregătea să-şi dea duhul şi-au constatat că, după ieşirea sufletului pitit printre cartilagii şi oase, cadavrul cântărea mai puţin cu vreo două grame. Oricum, ideea e că în fiecare dintre noi, pe lângă piele, oase, diverse zemuri şi muci ar încăpea şi două grame de suflet. Iată o confirmare a speranţei că nu suntem întru totul identici boului sau hipopotamului, cum ne insultă biologii, sau pietrei de frecat călcâiele.
De dimineaţa şi până la miezul nopţii, industria informaţiei, care te înţeapă şi găureşte din toate părţile, vorbeşte despre crize şi scumpiri la tot pasul. Leul a mai scăzut cu nişte bani, nemulţumind pretenţiile kilului de ceapă din piaţă, barilul de petrol a scăzut, gramul de aur urcă. Nici un cuvinţel despre gramul de suflet. E o marfă nevandabilă, a ieşit din uz? A crescut gramul de suflet pe capul de locuitor viu sau toţi suntem morţi, iar sufletele noastre plutesc goale în neant? Ce se petrece cu sufletul pe pământ?
Butonând televizorul duminică noaptea spre luni am dat de un program care transmitea într-o excelentă coregrafie "Lacul Lebedelor". Baletul Operei din Paris, înaripat de viziunea muzical-dramatică a lui Ceaikovski, inventa subtil, acolo unde nimeni nu mai credea că poate fi inventat, un adaos de inteligenţă artistică. Nici o atingere însă sufletului capodoperei la care au concurat din plin autorii, din păcate mai puţin celebri, ai libretului. M-a prins miezul nopţii cu ochii înzăpeziţi în televizorul alb de atâtea lebede, îmbogăţit de o magie sufletească rară. Nu ştiu dacă sufletul meu avea duminică noaptea un gram în plus, dar aşa am simţit.
Se scumpesc toate. Fiecare criză neterminată se varsă într-o altă criză ce abia începe. Lumea economică orbecăie în ceaţă. Sunt în desfăşurare câteva mari războaie pe pământ. Unele sunt cu puşcoace şi bombe. Altele, la fel
