Ecouri ale prezentei lui Eric Fottorino la Bucuresti
Sosirea directorului Le Monde la Bucuresti, in luna noiembrie a anului trecut, a avut, initial, scopul de a dezvalui un scriitor. Editura Trei nu l-a invitat pentru functia pe care o ocupa din 2006 - iar din ianuarie anul acesta a devenit directorul grupului editorial La Vie-Le Monde -, ci pentru a lansa un roman: Sarutari de cinema. Jurnalist cu state vechi, cu tata marocan si purtand numele tatalui vitreg, Eric Fottorino este si romancier. Acest "si" pe mine unul ma descurajeaza. De aceea, la dezbaterea pe tema Jurnalism si literatura, pe care editura romaneasca si Institutul Francez au organizat-o in prezenta scriitorului, eu m-am dus sa-l cunosc pe jurnalist. Or, el era fericit sa fie cunoscut in Romania ca romancier. De aceea, am aflat mai putin din ceea ce voiam sa aflu - de pilda, de ce i-a publicat tirada comunista filozofului Alain Badiou - si mai mult despre relatia dintre practica literara si cea jurnalistica in Romania. De ce in Romania? Pentru ca dezbaterea, moderata de Luca Niculescu, redactor-sef RFI Bucuresti, i-a avut ca invitati, alaturi de Fottorino, pe Gabriela Adamesteanu, Elena Vladareanu, Carmen Musat si Cezar-Paul Badescu, toti in calitatea lor de "je est un autre", publicisti-scriitori.
Daca n-ar fi fost decat Gabriela Adamesteanu, si dezbaterea ar fi avut nerv si suficienta materie de reflectie: era singurul scriitor-jurnalist, incepand inca din 1990. Vocii ei i-as contrapune-o, insa, pe cea a lui Cezar-Paul Badescu, astazi seful sectiei de cultura de la Adevarul, redactor-sef la Adevarul literar si artistic si redactor la Dilema veche (Adevarul Holding, pentru cine nu stia). Elena Vladareanu a lucrat, ce-i drept, mult in presa, dar, ca poeta, n-are inca experienta incomensurabilitatii dintre timpul presei si cel al literaturii. Pe de alta parte, Carmen Musat este in primul
