Dumitru Catană avea 32 de ani în 1989 şi era miliţian. Sectorist. "La începutul lui ianuarie 1989 au apărut manifestările în masă. De nemulţumire. Pe la staţiile de metrou, în zonele aglomerate, se aruncau manifeste. Populaţia îşi manifesta nemulţumirea şi începuseră să se formeze grupuri de oameni care încercau să mobilizeze mesele.
În urma declaraţiilor făcute de Ceauşescu, că s-au terminat datoriile externe în ’88, oamenii au crezut că o să se bage mai multe alimente în magazine. În schimb, alimentele au dispărut mai mult de pe piaţă. În mai, iunie au început să carteleze consumul de ouă, carne, ulei, lapte, zahăr. Jumătate de kg de carne pe lună, jumătate de litru de ulei, şase ouă, astea erau raţiile de persoană. Şi tacâmurile de pui erau tot produse de carne, grăsimea la fel, era considerată produs din carne, la fel şi salamul. Se dădeau numai pe cartele, cu raţia. Asta făcea obiectul celor mai mari nemulţumiri pentru cei care făceau naveta şi care munceau în Bucureşti. Ei lucrau în Capitală, dar nu puteau să cumpere, nu aveau cartele.
Ca să combată actele de speculă la măcelării, la alimentare, s-a format poliţia pieţelor. Pe la jumătatea lui ianuarie 1989, parcă. Se lucra în trei schimburi. Erau trei-patru ofiţeri de la economic, trei-patru sectorişti, agenţi, subofiţeri, agenţi de ordine şi, în ultima perioadă, se băgaseră şi persoane din întreprinderi, de la gărzile patriotice, care aveau ca scop să verifice când venea carnea, ca nu cumva să se dea mai mult decât era pe hârtie. Pentru orice produs cumpărat, omul trebuia să semneze. Se putea lua doar un kilogram, 700 de grame de persoană.
Perioada aia a fost cea mai bună pentru gestionari, pentru şefii de unităţi, tot surplusul îl vindeau la preţuri duble, triple. Deşi exista un tabel cu cei care aveau dreptul la alimente, deşi atunci când îşi luau raţi
